Domnul e cu tine, Israel iubit!
Autor: Eugen Pal
Album: fara album
Categorie: Diverse
R: Domnul e cu tine, Israel iubit!
Ce a promis, El duce până la sfârşit!
Mâna Lui vei vedea cum lucra-va azi
Mergi cu El 'nainte, mergi ca un viteaz!

1. Ce putere poartă sub pecetea Sa
Cuvântul ce-l spune Sfântă Biblia!
De-astăzi tu vei crede pe deplin convins,
Vei vedea pe Domnul, Cel ce-i neînvins.

2. Prin furtuni, în viaţă, oamenii-s învinşi,
Când dureri şi lipsuri lumea a cuprins.
Cei ce sunt în lume, privesc disperaţi,
Noi privim la Domnul şi suntem salvaţi.

3. Bizuiţi pe Domnul, pe Cuvântul sfînt
Bazaţi pe credinţa-n sfântul legământ,
Tot ce noi Îi cerem, El azi ne va da,
Căci la El sunt toate, sunt în mâna Sa.

4. Toţi să-mi stea-mpotrivă, marea-n spume dea,
Nu mă tem, căci astăzi sunt sub dreapta Sa.
El mă ocroteşte, El îmi e ajutor,
Tot El mă va scoate-n veci biruitor.

I: Muzica și versuri compuse în Mai 1988
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/5656/domnul-e-cu-tine-israel-iubit