Dac-aş fi stăpân pe lumea-ntreagă
Autor: Anna Olander - Traducere RO
Album: fara album
Categorie: Diverse
1. Dac-aș fi stăpân pe lumea-ntreagă
Şi pe Domnul dacă n-aş avea
Toate lucrurile trecătoare
Fericire-n viaţă nu mi-ar da!
/: Pot avea orice, dar, fără Domnul,
Pagubă e tot câştigul meu.
Nu-s aici plăceri să poată-ntrece
Fericirea lângă Dumnezeu. :/

2. Pot avea un nume plin de faimă,
Bogăţii ca nimeni pe pământ -
Dacă n-am nădejdea altor ţărmuri,
Toate sunt atunci ca pleava-n vânt.
/: Ce câştig ar fi să-L pierd pe Domnul
Ce-a dus crucea grea în locul meu?
Poate oare da pământul pacea
Ce-o găsesc doar lângă Dumnezeu? :/

3. Ce tristeţe, fără Salvatorul,
Prin atâtea grele încercări,
Şi ce-ntunecime-n veşnicie,
Plânsete şi-amare remuşcări!
/: Şi de ce să stau, fără salvare,
Când salvarea El mi-o dă în dar?
Fără El, e-atâta întuneric!
Veşnicia-ntreagă e-un coşmar! :/

4. Câtă fericire-i lângă Domnul!
Ce duios balsam vindecător!
El păcatul sterge fără urmă
Şi dureri alină răbdător.
/: Dacă-L am pe Isus, doar pe Isus,
Pot sărac să fiu, dispreţuit...
El e slava mea, Mântuitorul!
Sunt cu El bogat şi fericit! :/
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/5653/dac-as-fi-stapan-pe-lumea-ntreaga