Zic Betleem, zic și Golgota
Autor: Puiu Chibici
Album: Album necunoscut
Categorie: Diverse
1. Zic Betleem, zic şi Golgota,
Zic Ghetsimani şi mă-nfior,
Când zic Isus inima-mi plânge
Şi ranele-Ţi parcă mă dor.

R: Pentru mine, pentru mine ai răbdat,
Pentru mine, pentru mine ai plâns,
Pentru mine, pentru mine ai murit,
O, Isus Hristos.

2. De merg la iesle sau la cruce
E-un drum cu lacrimi presărat,
Mă plec adânc cu umilinţă
Spre locul unde m-ai salvat.

3. Tu ai venit de bună voie
Să mă răscumperi din păcat,
Eu Te ador şi Îţi dau slavă
Căci Tu eşti Marele-Împărat.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/5501/zic-betleem-zic-si-golgota