1. Un cântec nou, o-nfiorare nouă
Prietene răsună-n calea ta
Vom mai cânta un cântec, poate două
Dar cine ştie cât vom mai cânta!

R1: Un cântec nou, o pasăre pribeagă,
Un porumbel venit din Paradis...
Noi I-am primit ca pentru-o lume-ntreagă.
Dar nu ştim pentu cine a fost trimis.

2. Un cântec nou, un fir de ape-n spume
Aduce de departe un suspin.
E-un dor înalt ce plânge pentru lume
Şi lacrimile Lui prin cântec vin!

R2: E-un suflet frânt ce-a fost cu noi o dată
Privind cu milă viaţa noastră rea
Şi-acum, din cer, El cheamă lumea toată
Cum trece-n hohot peste jertfa Sa.

3. Cum trece-n joc, în veselii de baluri,
Cum strigă în vâltori de carnaval,
Pe când Isus, priveşte marea-n valuri
Și lacrimi cad pe fiecare val.

R3: Mă uit la El, şi-n pleoape lacrimi sfarăm,
Cum se uita tâlharul pe Calvar,
Căci numai noi tâlharii-L mângâiarăm,
Și poate tu eşti ultimul tâlhar...

4. Un cântec nou, o-nfiorare nouă,
Prietene, răsună-n calea ta.
Vom mai cânta un cântec, poate două,
Și-odată toate-n cer le vom lua.

R4: Dar ca un vis, şi cântecul se curmă
Și va începe-adevăratul vis!
O, poate-acesta-i cântecul din urmă
Și poate pentru tine-a fost trimis.

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 308.
Autor text: Costache Ioanid