Porunca lui Dumnezeu: IUBIREA
Autor: Stoica Timotei
Album: fara album
Categorie: Diverse
Majoritatea oamenilor din ziua de azi doresc să fie șefi, doresc să conducă, sa dea porunci. Încă de mici copii ne place să ni se indeplinească orice dorințe pe care le avem, orice lucru care îl vrem să ni se dea(avem mofturi). Mulți oameni doresc să fie șefi din cauza faptului că le place să conducă, le place să dea porunci doar în interes personal(să le meargă bine din punct de vedere material, să aibă prosperitate în lucrurile pe care le fac, să le meargă bine afacerile, și tot felul de astfel de lucruri).
Este Cineva care ne iubește și care ne dă și nouă o poruncă. Dar nu orice fel de poruncă, iar acel Cineva nu este un „cineva oarecare”. Acest Cineva care ne dă o poruncă este Dumnezeu, iar această poruncă ne este dată spre binele nostru.

Porunca lui Dumnezeu: IUBIREA
Matei 22: 34-40
Domnul Isus Hristos S-a confruntat cu fariseii, cu saducheii, cu cărturarii și cu mulți alții pentru a combate curentelor religioase false, ereziile, filozofiile, si a aduce adevărul, a proclama adevărul.
Versetele 34-36
Observ un lucru destul de interesant și totodată foarte ciudat. Care este acesta?
Fariseii au văzut ca saducheii nu se pot împotrivi Domnului Isus, nu îl pot prinde rostind o afirmație de care să Îl poată judeca, așa că au hotărât să Îl ispitească pe Domnul Isus Hristos, la fel ca și saducheii, stând foarte atenți și așteptând ca Domnul Isus să rostească o afirmație de care ei să Îl poată acuza. De ce spun că observ un paradox destul de interesant și de ciudat?
Dacă mântuirea s-ar fi putut căpăta(câștiga) prin fapte, fariseii aveau cele mai mari șanse să câștige. Ei, când mergeau pe străzile orașelor și cetăților își puneau ceva pe cap pentru ca nimic din ce este pe afară pe străzile cetătii(bolnavi, săraci) să le poată depărta atenția de Dumnezeu, de lucrurile Templului, lucrurile sfinte.
Curios și important de remarcat este acest fapt. Oameni care cunoșteau Torra foarte bine, oameni care cunoșteau legea vin la Domnul Isus Hristos punându-I o întrebare: “Care este cea mai mare poruncă din Lege?” Ei credeau că în sfârșit pot să Îl prindă pe Domnul Isus Hristos rostind ceva greșit de care ei pot să Îl acuze. Domnul Isus, cunoscându-le planul, cunoscându-le intenția, le răspunde cât se poate de bine(vs. 37-40).
As vrea sa privim dar la cele doua porunci pe care Dumnezeu ni le da. Prima dintre ele este:

1. Dragostea pentru Dumnezeu(vs. 37)
Cum îl poți iubi pe Dumnezeu? – Ioan 14:21 – Având legile/poruncile lui Dumnezeu și păzindu-le/împlinindu-le.
De ce să îl iubești pe Dumnezeu?
a. 1 Ioan 4:19 – Pentru că El ne-a iubit mai întâi – Ioan 3:16
“În anul 1921”, povestește Sundar Singh, „a izbucnit un incendiu în pădurile munților Himalaia. În timp ce cea mai mare parte dintre oameni încercau să stingă focul, alții s-au oprit și priveau ce se petrece într-un anumit arbore(copac). Un cuib plin cu puișori, înconjurat cu ramuri, urma să fie cuprins de flăcări. O pasăre foarte agitată zbura deasupra cuibului. Cei care stăteau și priveau ce se întămpla cu acel cuib și cu acei puișori își doreau foarte mult să poată fac ceva pentru ei și să îi salveze, dar din păcate nu puteau face nimic. Au rămas doar niște spectatori. În scurt timp cuibul a început să ia foc. Era de așteptat ca pasărea mamă care zbura în jurul cuibului, să zboare de acolo, dar nu s-a întâmplat așa. Ea s-a aruncat în flacarile ce erau acolo și și-a întins aripile peste puișorii ei pentru a-i putea apăra. Victimă a dragostei sale, în câteva clipe pasărea împreună cu puișorii ei au fost făcuți scrum. ” Această iubire minunată ne mișcă sufletul. Aceeași dragoste, infinită, L-a determinat pe Domnul Isus Hristos să părăsească cerul și să ia formă omenească pentru a ne pune la adăpost, murind pentru noi, pentru păcatele noastre.
b. Isaia 43:4 – Pentru că ai preț în ochii Lui
c. Pentru că vrea să te binecuvinteze – Ieremia 31:3, Efeseni 2:4-7, Deuteronom 11:13-15, 1 Corinteni 2:9, Psalmul 91:14
Îl iubești tu pe Dumnezeu?
Exemplu: Avraam – i s-a creut să îl aducă jertfă pe fiul său, Isaac.
Dacă Dumnezeu ți-ar cere un lucru așa de mare să faci precum i-a cerut lui Avraam, ai asculta?
Este o problemă pe care o biserică din Turcia de astăzi o avea. Este o problemă pe care o biserică o are și căreia îi este adresată o scrisoare în Apocalipsa.
Apocalipsa 2:2-5  Lipsea dragostea dintâi .
Vreau să pun această întrebare: OARE NOUĂ NE LIPSEȘTE DRAGOSTEA DINTÂI?
Poate că ești întors la Domnul de 1 an, 2, 3, 5, 10, 20, 50 de ani. Îți aduci aminte cât de entuziasmat erai de Dumnezeu? Îți aduci aminte ce dorințe arzătoare aveai? Îți aduci aminte felul în care Îl iubeai atunci pe Dumnezeu? Oare acele sentimente, în parcursul anilor, s-au schimbat?
Nu știu, ci vreau doar să meditezi la aceste lucruri. Nu uita un lucru: Dacă vrei să mănânci din Pomul Vieții care este in raiul lui Dumnezeu, trebuie neapărat să te întorci la dragostea dintâi(Apocalipsa 2:5a).
Exemplu: Împăratul David a compus un Psalm de pocăință după ce a păcătuit cu Bat-Șeba și după ce proorocul Natan i-a facut cunoscut păcatul. El se pocăiește și dorește să Îl iubească pe Dumnezeu la fel de mult, dacă nu chiar și mai mult ca la început(Psalmul 51: 10-13).
Poți spune că Îl iubești pe Dumnezeu dacă pe frații tăi nu îi poți iubi?
Poți spune că Îl iubești pe Dumnezeu dacă tocmai ești mânios pe cineva?
Versetul 39  1 Ioan 4:20-21
Este o legătură între relația ta cu Dumnezeu și relația ta cu oamenii. Relația pe verticală(cu Dumnezeu) se va reflecta în relația pe orizontală.
Dacă Îl iubesc pe Dumnezeu, iubesc oamenii. Aici este a doua parte a poruncii, și anume:
2. Dragoste pentru oameni
Este ușor să iubești pe cel care te ajută, este ușor să iubești pe cel care te iubește, este ușor să iubești pe cel care te înțelege și căruia poți să îi spui necazurile tale, problemele tale. Dar oare doar la acești oameni să se fi referit Domnul Isus când a spus că trebuie să îl iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți?
Oamenii de multe ori caută persoane care să le fie aproape, să le fie alături, oameni care să le fie apropiați.
Un învățător al legii s-a sculat să Îl ispitească pe Domnul Isus și L-a întrebat ce trebuie să facă pentru a primi viața veșnică, iar Domnul Isus îi spune această poruncă. Scriptura afirmă faptul că el nu s-a mulțumit doar cu atât, ci, ca să se îndreptățească, L-a întrebat pe Domnul Isus cine este aproapele lui. Apoi Domnul Isus Hristos îi răspunde cât se poate de frumos printr-o pilda pe care sunt sigur că cu toții o cunoaștem. Luca 10:30-35 – Un om este tâlhărit. Pe lângă el trec mai mulți oameni. Unul din cei care trec pe lângă el, i se face milă și îl îngrijește. A dat dovadă că este aproapele celui căzut între tâlhari.
Oamenii de cele mai multe ori caută alte persoane care să le fie aproape. Dumnezeu ne cheamă ca noi să fim aproapele celor din jurul nostru, colegilor nostri, prietenilor nostri, vecinilor nostri...
Poetul Marlherbe, deși nu era credincios, era un om foarte bun și caritabil. Într-o zi, în timp ce îl binecuvânta un sărac căruia îi dăduse o oarecare sumă de bani, Malherbe i-a spus: „Încetează prietene! Nu prea cred să ai credit în cer, de vreme ce Dumnezeu te-a părăsit aici jos pe pământ.” Dumnezeu nu părăsește pe nimeni, chiar dacă aparențele ar arăta lucrul acesta. Adevărul este cu totul altul. Acest poet a fost răspunsul rugăciunilor acelui om sărac, dar credincios.



Îți iubești tu aproapele? Îl iubești tu pe Dumnezeu?
Dragul meu ascultător, poate că până acum ai fost ca un fariseu crezând că faptele tale te mântuiesc. NU, este fals. Doar trăind o viață în sfințenie, în neprihănire, o dedicare totală pentru Dumnezeu, lui Dumnezeu, acesta este lucrul care El îl vrea azi de la tine: “Fiule, dă-mi inima ta și să găsească plăcere ochii tăi în legile Mele.” Proverbe 23:26
Dumnezeu încă te mai caută. Dumnezeu încă te mai așteaptă. Ești tu gata să îți predai întreaga ta viață Lui și să te pui la dispoziția Lui?
Probabil vei crede că nu mai este iertare pentru tine. Probabil vei spune că de prea multe ori I-ai promis lui Dumnezeu că te vei schimba, dar nu ai făcut acest lucru. Dumnezeu te cheamă și azi pe anume și dorește să îți dea în dar iertarea, dorește să îți dea în dar mântuirea. Oricât de păcătos ai fi, orice păcat ai avea, prin faptul că nu ai putut să te ridici până acum, asta nu înseamnă că Dumnezeu nu poate să te ridice, ci trebuie ca tu să îți dorești acest lucru cu adevărat.
Dumnezeu ne iubește și de aceea ne-a lăsat liberul arbitru. Poți allege dacă vrei să Îl iubești cu toată inima și întreaga viață să I-o dedici în totalitate, sau dacă vrei să continui viața tot dintr-un păcat în altul, iar în cele din urmă… să regreți o veșnicie întreaga pentru alegerea pe care ai facut-o.
Poți să pleci astăzi de aici ca un om schimbat, un om cu o inimă nouă, iubit de Dumnezeu.
Poți să pleci azi din locul acesta cu o viață nouă, o viață în care El să trăiască și pe care El să ți-o conducă( Galateni 2:20 – “Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care S-a dat pe Sine însuși pentru mine” … Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc… Dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine… CE CUVINTE MINUNATE!!! OARE VOM PUTEA SPUNE ȘI NOI AȘA CEVA???
Așa cum ai venit azi în Casa lui Dumnezeu, a părtășia din acest locaș, cu problemele tale, cu frământările tale… poți ca toate aceste lucruri(păcate care te apasă, îngrijorări, necazuri) să le aduci înaintea lui Hristos și să Îi ceri să ți le ia, iar tu să pleci schimbat/transformat din acest loc.
El era întins pe cruce, oamenii își băteau joc de El, și totuși… El mijlocea pentru ei spunându-I lui Dumnezeu să îi ierte că nu știu ce fac. În această zi Dumnezeu mi-a vorbit și ți-a vorbit. Trebuie să iei o hotărâre. Care va fi aceată hotărâre?
Domnul Isus Hristos a venit la ai Săi, dar ei nu L-au primit, ci în schimb I-au dat o cruce și niște piroane. El a murit pentru păcatele mele și ale tale. De ce? Pentru ca noi să fim salvați. Vrei să pleci din acest loc din nou împovărat de păcat, împovărat de grijuri? Dumnezeu te vrea sfânt! Dumnezeu te vrea schimbat! Dumnezeu te vrea pentru El!
ESTI TU DISPUS SĂ TE PREDAI LUI DUMNEZEU?
Dumnezeu să te ajute și să ne ajute pe fiecare la lucrul acesta!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/41134/porunca-lui-dumnezeu-iubirea