Vremea jafurilor tătărești a trecut
Autor: Augustin Tecar
Album: Deportarea în Kazahstan Volumul 3
Categorie: Experiente cu Dumnezeu

— Ești din Basarabia?

     Femeia a tresărit așa de puternic că șalul ei a căzut pe spate, lăsând să se vadă un păr alb, strălucitor. Privindu-l oarecum speriată, a răspuns:

— N-am mai auzit glas moldovenesc de peste 10 ani...

— Este băiețașul dumitale?

— Da’ ești nărod? Nu vezi că-s bătrână?

     La vorba asta, Adam nu s-a putut abține să nu râdă. Femeia îl privea acum oarecum supărată de râsul lui.

— Nici eu n-am mai auzit vorba asta: „nărod” de peste 5 ani. Sună ca la mine în sat.

— Da de unde ești? Ce cauți aici? Văd că ești tânăr; vremea jafurilor tătărești a trecut. Cine te-a adus aici?

     Întrebările femeii nu mai conteneau. Se vedea că ar fi vrut să știe cât mai multe despre neamul ei de departe. În câteva vorbe, Adam a lămurit-o cum este cu venirea lui sau a lor în Kazahstan.

— Trudnic popor, moldovenii... Numai ce s-o terminat cu jafurile tătărești că uite rusul ne calcă parcă mai greu! La asta nu mă așteptam. Am trăit bine cu ucrainenii și cu rușii acolo în Bolgrad, și uite...

     Dar Adam se pricepea să facă un om să vorbească și asta își dorea: să știe rostul acestei femei românce și tătăroaică în același timp. Și femeia a început a răspunde la întrebări, parcă ar fi așteptat să vină o asemenea ocazie: au luat-o tătarii dintr-un sat de lângă Bolgrad, pe când avea 17 ani. Au trecut cam 50 de ani de atunci...

— Am avut mare noroc de la maica Domnului că pe atunci eram o fată frumușică. Deja puseseră vreo doi flăcăi ochii pe mine... Dar a venit nenorocirea, așa pe neașteptate. Au ars focurile pe dealuri, dar satănile astea au cai iuți și îndată au fost peste noi. Unii au apucat să fugă în păduri, dar pe cei mai mulți ne-au luat ca din oală! Și iarăși zic, eu am avut noroc că eram mai frumușică... Ehei... da nu mai zic. Celelalte... le batjocoreau pe câmpuri în văzul tuturor! N-au niciun dumnezeu satănile astea. Dar eu am scăpat... Au venit doi cu săbii lungi ca să dea pe sub paturi să vadă dacă e cineva ascuns pe acolo; sau înfigeau săbiile acelea în toate mogilele care li se păreau că ar ascunde ceva.

     S-au uitat la mine și au zis ceva în limba lor. Acum vorbesc și eu tătărește... Și rusește știu. Și m-au luat pe sus și m-au dus în niște căruțe care au venit mai spre seară. Aveau coviltir ca la căruțele țigănești. Eram legată, dar se purtau frumos. Târziu, am aflat că femeile mai frumoase, și mai ales fecioarele, le cumpărau giambașii lor și apoi le vindeau iarăși aici, către cei bogați. Aici se poate să ai mai multe femei... Ce să faci! ? Taci, înghiți că așa-i viața asta... Și am mers și iar am mers de mă gândeam că o să ieșim din lumea asta și o să intrăm direct în iad. Cei de pe cai se abăteau ba la stânga, ba la dreapta, în căutare de jaf.

     Când erau cu tabăra, făceau focuri, frigeau cărnuri din vânat, se îmbătau... făceau negoț între ei cu ce furaseră de prin sate... Și tot așa, și tot așa, am ajuns aici în țara lor. Aici m-au spălat, m-au dat cu mirodenii, m-au amenințat că trebuie să zâmbesc... Și m-au vândut! Am ajuns nevastă la un neam de-al unui han, cum se zice pe aici. Destul de pocit, da... na, trebuia să mă supun. Și văzând că asta-i soarta, mi-am suflecat mânecile și m-am pus pe treabă. Mai erau femei, mai ales ucrainence, care s-au împăcat cu nenorocirea și s-au dat la fund, uitând de tot ce a fost înainte.

     Da eu n-am putut așa... Ani de zile n-am putut să-l conving pe tătarul meu să ieșim din cort și să facem o căsuță. Cu ce avea, dar așa-i aici felul. Până la urmă am izbândit. O trebuit să le arăt eu cum se face treaba asta... da acuma s-au luat după noi și mai sunt case. Nu multe... restul stau în corturi. Nu le poți scoate din a lor! E drept, și corturile astea nu mai sunt ca atunci; unele sunt chiar frumoase și trainice. Și înăuntrul lor este mai bine acum, ca atunci. Am făcut rost de var, pentru pereți... de vopsea pentru cânepa și fuioarele pentru pânză. Și câte altele...

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/marturii/348794/vremea-jafurilor-tataresti-a-trecut