Între reputație și adevăr
Autor: Cristina Pascariu
Album: Izvorul tămăduirii
Categorie: Diverse
  „Vai… să-mi pun baticul, că mă văd frații.” „Nu stau lângă el, că mă vede vecinul.” „Să-l salut, altfel vor spune toți că am ceva cu el.” „Să mă îmbrac la patru ace, să nu râdă cineva.” „Să ne comportăm ca niște creștini în societate!” Toate aceste fraze sunt frânturi din realitatea noastră de zi cu zi. Sunt în noi și printre noi într-o asemenea măsură, încât nu ni se mai par nimic anormal. Toți facem la fel. Dar, până la urmă, ce sunt toate acestea? De unde vin? Prin ele și prin multe alte comportamente asemănătoare încercăm să ne construim reputația. Altfel spus, încercăm să influențăm modul în care ne văd ceilalți, hrănindu-le așteptările și îndepărtându-i de ceea ce suntem și simțim în realitate. Reputația este imaginea pe care ceilalți și-o formează despre noi. Iar dacă o considerăm importantă, ajungem să-i acordăm o atenție permanentă. Ea se naște și din nevoia socială de siguranță, pentru că le oferă oamenilor un anumit grad de predictibilitate, ajutându-i să anticipeze comportamentul celorlalți pe baza acțiunilor trecute. De asemenea, din nevoia de apartenență și de statut social, fiecare își adaptează, conștient sau inconștient, comportamentul pentru a-și crea, proteja și îmbunătăți reputația. În timp, părerile celorlalți ajung să fie integrate în propria imagine de sine, a identității personale. Nimic neobișnuit până aici. Doar că, în punctul pe care stăm noi acum, riscăm să cădem în capcana a ceea ce, în marketing, se numește Brand Equity — capitalul de brand. În lumea afacerilor, capitalul de brand reprezintă valoarea suplimentară pe care un nume, o imagine sau o reputație o conferă unui produs ori unei companii. El se construiește prin încrederea, percepțiile și experiențele consumatorilor și influențează decizia acestora de a alege o firmă în detrimentul alteia. De aceea, un antreprenor care dorește să-și vândă produsele sau să-și extindă influența investește considerabil în imaginea pe care o proiectează în exterior. Deci, reputația este o formă de câștig. Să privim acum acest concept ca pe o metaforă aplicabilă vieții noastre, schimbând registrul: vindem comportamente, gesturi și aparențe creștine pentru a obține apartenență, validare, afirmare, putere ierarhică sau, pur și simplu, pentru a ne hrăni vanitatea. Trăim astfel. Și, mai grav, suntem conduși de oameni care trăiesc astfel. Dar este acesta adevărul? Nu. Este o minciună. Este fariseism. Este adevărul transformat în monedă de schimb, iar credința, în capital de imagine. „Judecata a alunecat înapoi și dreptatea stă departe; căci adevărul s-a poticnit în piață și neprihănirea nu poate să intre. Adevărul s-a făcut nevăzut... ” (Isaia 59:14) De aceea, Domnul ne cheamă stăruitor la Lumină. Să nu pretinzi că ești altceva decât ceea ce ești reprezintă una dintre treptele acestei întoarceri. El știe deja ce se află în noi. Nu suntem datori să demonstrăm nimănui cât de buni și de sfinți suntem. Sfințenia stă în ascunderea lucrurilor, iar omul care ajunge la ideea despre sine că este sfânt, a căzut din sfințenie. Să ne imaginăm că, dintr-odată, nimănui nu i-ar mai păsa de reputație. Ce s-ar întâmpla cu bisericile? Câte dintre ele ar mai rămâne în picioare? Câte relații, ierarhii și poziții de autoritate s-ar destrăma? Răspunsul este dureros și ne dezvăluie starea în care ne aflăm cu adevărat. Sigur, este nevoie de curaj. De sinceritate. De o credință care presupune abandonarea în mâna voii Lui. Înaintașii noștri au făcut-o. Iar lumea i-a respins, pentru că și-au permis luxul de a fi ei înșiși, indiferent de preț. Au refuzat să-și negocieze conștiința pentru acceptare. Iar ceea ce ei erau nu era o construcție de imagine. Era rodul unei trăiri diferite, izvorâte din Dumnezeu. Nu imaginea noastră va fi mântuită. Nu ceea ce crede fratele sau sora despre mine îmi poate da mântuirea. Singurul care poate da viață sufletului nostru gol, care geme în tăcere, este Isus, prin jertfa Sa. Iar calea către El este adevărul trăit în viață. Martirii noștri au făcut-o. Iar lumea i-a omorât. Acum, sufletele lor sunt sub altar, așteptând împlinirea numărului celor care trebuie să li se alăture. (Chiar în timp ce scriu aceste rânduri, mă întreb dacă voi avea curajul să înfrunt consecințele publicării lor. Dar curajul vine și din propria mea hotărâre și din faptul că iubesc adevărul, îl caut și îl doresc. Acesta este capitalul meu. După acest câștig au tânjit regi și filosofi.) Așadar, soră, nu-ți pune baticul acela dacă o faci doar pentru oameni. Căci ceea ce ar trebui să fie un semn al credinței tale se poate transforma într-o vină înaintea Adevărului. Frate, nu da învățături pe care nu le-ai trăit și nu strânge zâmbind mâna celui pe care îl urăști. Mai de preț este omul care își recunoaște starea decât cel care minte, imitând sfințenia. Să nu ne comportăm ca niște creștini! Nu acesta este scopul pentru care a murit Isus. Să fim creștini. Atât. Ceea ce văd ceilalți ar trebui să fie doar rezultatul a ceea ce trăim în ascuns, înaintea lui Dumnezeu. Nu o reprezentație. Nu o strategie de imagine. Nu un capital de reputație. Adevărul.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/348742/intre-reputatie-si-adevar