Sufletele de sub altar văzute de Ioan: realitate fizică sau limbaj simbolic?
Autor: Adrian Timișag
Album: Studii
Categorie: Controverse

         Cartea Apocalipsa este una dintre cele mai discutate scrieri biblice. Este firesc să fie așa, întrucât ea vorbește despre evenimentele viitorului, iar atunci când este în discuție viitorul, crește și interesul. Totuși, în goana după senzațional și sub pretextul unor presupuse „descoperiri personale”, apar adesea interpretări stranii.

Aici se ridică o primă întrebare: dacă această carte este deja o „descoperire” (Apocalipsa 1:1) – sau o „revelație”, după numele pe care îl poartă – de ce ar trebui să o completăm cu alte revelații omenești? Cititorilor nu li s-a cerut să adauge nimic, ci doar să citească, să asculte și să păzească lucrurile scrise în ea (Apocalipsa 1:3).

Ce este, de fapt, cartea Apocalipsa?

 Este o vedenie amplă, plină de reprezentări simbolice. Pe lângă faptul că Ioan menționează expresia „am văzut” de 33 de ori, „am auzit” de 25 de ori și „m-am uitat” de 11 ori, el precizează clar că se afla „în Duhul” (Apocalipsa 1:10). Această mențiune arată că nu a privit acele scene cu ochii fizici, ci într-o viziune profetică: „Am văzut în vedenie... ” (Apocalipsa 9:17).

Pentru a ne ajuta să înțelegem că imaginile prezentate sunt simboluri, și nu realități literale, apostolul folosește numeroși termeni de comparație:

„Ochii Lui erau ca para focului... ”, „Un Miel care părea înjunghiat... ”, „Semăna cu... ”, „Ca o mare de sticlă... ”

Acestea sunt reprezentări vizuale și grafice ale unor adevăruri spirituale. De aici rezultă un principiu fundamental de interpretare biblică: teologia nu poate fi construită exclusiv pe baza vedeniilor, a visurilor sau a parabolelor.

Atunci când ignorăm acest adevăr, ajungem la concluzii absurde. În cer nu există entități fizice, precum: un balaur cu șapte capete, un miel cu șapte coarne sau făpturi care arată ca un leu ori ca un vultur. Aceste simboluri transmit mesaje profunde despre caracterul lui Dumnezeu, despre puterea răului și despre biruința finală a binelui.

În fața unor astfel de viziuni cerești, capacitatea de înțelegere și exprimare a omului este depășită. Citind vedenia descrisă de Ezechiel în primul capitol al cărții sale, observăm cum profetul caută cu dificultate cuvintele potrivite, folosind în mod repetat expresii comparative precum: „ca o înfățișare de”, „semăna cu” sau „era ca și cum”. Probabil că nici Ezechiel nu a înțeles pe deplin toate detaliile viziunii sale, cum ar fi semnificația roților care se învârteau în toate direcțiile.

La rândul său, profetul Daniel recunoaște cu sinceritate: „Am auzit, dar n-am înțeles” (Daniel 12:8). Mai mult, apostolul Pavel precizează că, atunci când a fost răpit în cer, a auzit lucruri care nu îi este îngăduit unui om să le rostească (2 Corinteni 12:4). Totuși, lui Ioan i s-a permis să scrie ce a văzut tocmai pentru că Dumnezeu a îmbrăcat adevărurile cerești în haina accesibilă a simbolurilor. Revenind la subiectul central:

Ce reprezintă, de fapt, „sufletele” de sub altar? (Apoc. 6:9)

 Dacă până aici am observat că elementele din viziune sunt simbolice, putem afirma brusc că aceste suflete sunt entități fizice, literale? Cu siguranță, nu! Dar aici trebuie șă pun o întrebare: Cunoscând faptul că sufletul nu este materie, ce anume a văzut Ioan? Cum arată un suflet văzut cu ochiul liber? În cer nimic nu este material, tocmai de aceea Ioan a căutat asemănări pământești, pentru lucruri sau ființe cerești.

Totuși, mulți învățători susțin o interpretare literală a acestui pasaj, construind o întreagă doctrină potrivit căreia sufletul credinciosului ajunge conștient sub un altar ceresc imediat după moarte. O astfel de învățătură nu are susținere în ansamblul Scripturii. Pentru a înțelege corect imaginea din Apocalipsa 6, trebuie să ne folosim de câteva repere biblice legate  de altar și jertfe menționate  în Vechiul Testament cu care Ioan era deja familiarizat:

În Templul din Ierusalim, sângele animalelor jertfite era turnat la baza altarului (Levitic 4:7). În gândirea ebraică și biblică, „viața (sufletul) trupului este în sânge” (Levitic 17:11). Astfel, Ioan vede în mod simbolic sângele – adică viața jertfită – a martirilor la baza altarului ceresc, arătând că moartea lor a fost o jertfă prețioasă adusă pentru credință. Deci, în loc de sânge, Ioan a scris suflete, care repet: arăta același lucru.

Personificarea sângelui care „strigă” către Dumnezeu după dreptate nu este nouă în Biblie. În Geneza 4:10, după ce Cain îl ucide pe Abel, Dumnezeu îi spune: „Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.” Evident, Abel nu era treaz în pământ și nu striga literal, ci nedreptatea morții sale cerea intervenția justiției divine. Faptul că este menționat în Biblie  că Domnul Hristos  se va răzbuna pe vrăjmașii  care nu L-au acceptat  să împărățească peste ei, se datorează sângelui său ce a fost călcat în picioare și pângărit. (Evrei 10:29) Sângele vărsat pe nedrept  cere totdeuna dreptate...

Sensul termenului „răzbunare” nu se referă la o răzbunare personală, alimentată de ură sau ranchiună omenească. Termenul desemnează „facerea de dreptate” – restabilirea justiției lui Dumnezeu într-o lume în care cei nevinovați au fost condamnați și uciși pe nedrept.

Concluzie

Pasajul din Apocalipsa 6:9-11 nu este o fereastră deschisă spre o lume în care sufletele stau treze și conștiente  cerând răzbunare. Este o punere în scenă simbolică, prin care Ioan folosește imaginea sângelui vărsat la baza altarului (asemenea sângelui lui Abel) pentru a-i încuraja pe creștinii persecutați. Mesajul este clar: Dumnezeu nu a uitat suferința lor, le prețuiește viața sacrificată și va face dreptate la judecata finală.

Fiți binecuvântați!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/studii/348588/sufletele-de-sub-altar-vazute-de-ioan-realitate-fizica-sau-limbaj-simbolic