Efeseni 5:22

Când iubirea-i har ceresc
A fi supusă-i pasiune.
Tot ce-i fire, omenesc
În iubire se topesc
Și se-nalță-n rugăciune.

Nu-i povoară a fi supusă
Când iubirea-i giuvaer,
E prin Duhul Sfânt adusă,
Fără pretenții expusă,
Că-i de sus, din cer.

Când iubirea-i temelie
La zidirea casei tale,
Pe drumul spre-mpărăție
Mergi cu multă bucurie
Și deplină ascultare.

Când iubirea te îndeamnă
Faci pe altul fericit.
Nu aștepți ca cel din strană,
Să te facă altul doamnă
Ci ești gata de slujit.

Căci iubirea nu se cere,
Se oferă tot mereu.
Dacă e de sus nu piere.
Ea-i simțită în durere,
Este ajutor la greu.

O iubire cu pretenții
Nu-i nicicând adevărată,
Nu e bucuria vieții.
Și trec anii tinereții
Fără o roadă bogată.

Fără a ști ce-i fericirea
Ascultării de Scriptură,
Fără a împărtăși iubirea
Cu cel care ți-e menirea,
A trăi pe-o bătătură.

Fără a face bucurie
Celui care te-a salvat
Și te vrea cu gelozie
Să trăiești credința vie
Și să fii aur curat.

Fără a răspândi lumină
Celor ce îți sunt aproape;
Fără a-i ajuta să vină
Să se curețe de tină
Și de-a firii legi să scape.

Doar cu smerenie-n iubire
Sunt speranțe de mai bine,
De progres în mântuire
Cu o viață de înnoire,
Biruindu-te pe tine.

Ascultarea-i floare rară
Pe a firii largi câmpie,
Dar aduce primăvară
Printre credincioși în țară
Și nădejdi spre veșnicie.

Când ascultarea-i din iubire,
Pentru toți cei implicați
Ea rodește fericire.
Și la a Domnului venire,
Împreună-om fi luați.
Amin.
(Miercuri, 27 august 2025)