Englezul Bonifaciu, arhiepiscop de Mainz și părinte al bisericii germane, este considerat una dintre cele mai strălucite figuri ale acestui neam. Numele său inițial era Winfred (sau Winfrith). S-a născut la Kirton, în Devonshire, regiune care făcea parte pe atunci din Regatul Saxoniei de Vest. Încă de la vârsta de aproximativ șase ani, a început să manifeste o înclinație spre reflecție și a dat dovadă de un viu interes pentru a afla mai multe despre chestiunile religioase. Starețul Wolfrad, observând că băiatul era înzestrat cu o minte sclipitoare și cu o puternică dorință de a învăța, a facilitat mutarea sa la Nutscelle - un centru de învățământ din dieceza de Winchester - unde avea să beneficieze de oportunități mai bune pentru a progresa decât la Exeter. După o perioadă de studiu temeinic, starețul - considerându-l pregătit pentru preoție - l-a îndemnat să primească această hirotonire, pe când avea în jur de treizeci de ani. Din acel moment, el a început să predice și să se preocupe de mântuirea semenilor săi. Bonifaciu a primit permisiunea de a participa la un sinod al episcopilor în Regatul Saxoniei de Vest. Ulterior, în anul 719, a călătorit la Roma, unde a fost primit cu prietenie de către Grigore al II-lea, care ocupa pe atunci scaunul Sfântului Petru. Papa, constatând că acesta poseda toate virtuțile ce definesc un misionar apostolic, i-a încredințat misiunea de a propovădui Evanghelia păgânilor, oriunde i-ar fi întâlnit.
Traversând Lombardia și Bavaria, a vizitat apoi Utrecht-ul și a continuat drumul spre Saxonia. Acolo s-au convertit la creștinism câteva mii de oameni, prin lucrarea sa. Între timp, Pepin a fost proclamat rege al Franței. A fost dorința acestui principe să fie încoronat de cel mai sfânt prelat pe care l-ar fi putut găsi, iar alegerea a căzut asupra lui Bonifaciu pentru a săvârși această ceremonie. Încoronarea a avut loc la Soissons, în anul 752. În anul următor, înaintata sa vârstă și numeroasele neputințe au început să apese atât de greu asupra sa, încât, cu acordul noului rege și al episcopilor din dieceza sa, l-a hirotonit pe Lullus - compatriotul și ucenicul său credincios - și l-a așezat în scaunul episcopal de la Mainz. Eliberându-se astfel de sarcina sa, a încredințat biserica din Mainz în grija noului episcop, îndemnându-l stăruitor să finalizeze biserica de la Fulda și să se îngrijească de înmormântarea sa acolo, căci sfârșitul îi era aproape. După ce a lăsat aceste dispoziții, a pornit pe Rin către Frizia, unde a botezat mii de băștinași păgâni, a dărâmat templele și a ridicat biserici pe ruinele acelor construcții idolatre. Fiind stabilită o zi pentru administrarea tainei ungerii cu mir unui mare număr de noi convertiți, el le-a cerut să se adune pe un câmp deschis, în apropierea râului Bourde. A sosit acolo cu o zi înainte și, ridicându-și un cort, a hotărât să rămână pe loc peste noapte. Un grup de păgâni au năvălit în timpul nopții asupra lui și a însoțitorilor săi de misiune, ucigându-l pe el, împreună cu cincizeci și doi dintre tovarășii săi, la data de 5 iunie 755.
În timpul domniei lui Teofil, în anul 845, saracenii (arabii) au devastat diferite regiuni ale Imperiului de Răsărit și au obținut mai multe victorii asupra creștinilor. Au cucerit orașul Amorium (în Frigia Superioară), iar patruzeci și două de persoane au fost martirizate. Perfectus s-a născut la Cordoba, în Spania, și a fost crescut în credința creștină. Înzestrat cu o minte ageră, el a asimilat întreaga cultură utilă și aleasă a epocii sale. Totodată, era renumit pentru capacitățile sale și admirat pentru evlavia sa. În cele din urmă, a fost hirotonisit ca preot și și-a îndeplinit îndatoririle cu multă dedicare. Deoarece l-a numit în mod public pe Mahomed un impostor, a fost condamnat la moarte prin decapitare și executat în anul 850. După aceea, trupul său a fost înmormântat cu cinste de către creștini. Adalbert, episcop în orașul Praga, boem de origine, după ce a trecut prin multe necazuri, a început să se preocupe de convertirea necredincioșilor. În acest scop, a mers la Danzig, unde a botezat mai mulți oameni. Acest lucru i-a înfuriat atât de tare pe preoții păgâni, încât l-au ucis cu sulița, la 23 aprilie 997.
Bibliografie:
John Fox, Fox's Book of Martyrs, pp. 36-37