În adâncul veșniciei
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
În adâncul veșniciei
autor. Diana G. U.

În adâncul veșniciei, unde timpul n-a fost scris,
Răsuna o melodie, căci acolo-i Paradis,
Peste porțile din Raiul învelit în nepătruns,
Însuși Duhul cel de viață, un mister el a ascuns.

​Nu erau pe lume lacrimi, nici durere, nici apus,
Doar o harpă nevăzută, împletea sonor de sus,
Peste ramuri de lumină, peste râul cel curat,
Melodia îndurării, curgea lin și ne-ncetat.

O, cum a greșit făptura, în grădina de lumină,
S-a rupt firul de cântare, sub o piatră grea de vină,
Inima i-a fost mușcată, de ispită, de păcat,
Printre pomi se-ascunse omul, tremurând și vinovat.

​Însă noaptea din cădere, a tăiat din cânt un fir,
S-a frânt harpa în țărână, s-a stins rodul din potir,
Rătăcit în umbra lumii, omul plânge vinovat,
Depărtat de simfonia, ce-n Eden ea l-a creat.

​Dar din ceruri coborât-a Unul singur, Blând Păstor,
Să renoade pe o cruce, firul cântului de dor,
Prin Isus, al vieții Cântec, mila iarăși s-a aprins,
Liniștind fiorul rece multe suflete ce-a stins.

​Auzi azi cum îndurarea cheamă pașii înapoi?
E o melodie sfântă ce coboară peste noi,
Din adâncul de iertare, prin al jertfei mare har,
Simfonia din Edenul cel pierdut, se-aude iar!

Ascultând acea chemare, omul pleacă fruntea jos,
Căci în notele iertării îl așteaptă El... Hristos,
Inima-i plutea în cântec, acordată printr-un fir,
Ridicată din țărână de al harului potir.

​Nu mai este noapte rece, nici suspin neîmpăcat,
Când cântarea mântuirii umple duhul curățat,
Toate ramurile triste, rând pe rând au înflorit,
În iubirea fără margini ce din Cruce-a izvorât.

​Iar când drumul trecătoarei, se va stinge la apus,
Simfonia îndurării ne va duce la Isus.
Nu ca-n umbra din cădere, ci în plinul de lumină,
Vom cânta toți biruința, în câmpia cea divină!

Iată slava învierii, care strălucește-acum,
Moartea nu mai are forță, pe-al iubirii sfinte drum,
Prin Isus avem salvarea, cu El zborul este lin,
Cerul cântă osanale într-un har măreț, divin.

​Mântuirea este darul, cel mai sfânt și mai ales,
Prin iubirea ce ridică totul într-un înțeles,
Dimineața învierii face lumea mai senină,
Umplând inima de slavă, printr-o veșnică lumină.

Cândva pomul cunoștinței ne-a adus un crunt apus,
Dar pe lemnul sfânt al crucii, viață ne-a adus Isus,
Ce-am pierdut cândva-n grădină, prin Isus am câștigat,
Raiul viu prin mare jertfă, e în inimă salvat.

​Ce-a fost rupt prin neascultare, azi Hristos a re-ntregit,
Vina toat-a-nlocuit-o cu un har desăvârșit,
Am pierdut atunci grădina, însă azi am câștigat,
Însuși Cerul de lumină, mântuire El ne-a dat.

Nu mai suntem robi în teamă, ci copii de Împărat,
Îmbrăcați în haina sfânt-a omului ce-a fost iertat,
De pe fruntea întristată, spinii grei ne-au fost luați,
Iar în locul lor, cu slavă, vom fi-n cer încoronați.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/348362/in-adancul-vesniciei