Nu mai este mult!

                                               Evrei 10:35-38

            „Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire!

          Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit.

            „Încă puțină, foarte puțină vreme“, și „Cel ce vine va veni, și nu va zăbovi.

          Și cel neprihănit va trăi prin credință: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el. “

            Prieteni dragi, nu știm niciodată ce ne aduce ziua care urmează. Ne trezim din somn, ne ridicăm în piciore și cu optimism începem ziua, cu gândul că poate vor exista momente frumoase, întâlniri plăcute, neașteptate, sau vești care ne vor bucura sufletul. Poate vor fi și încercări, oboseală și lucruri care nu vor merge așa cum ne-am dorit. Însă, indiferent de ceea ce ne așteaptă și de drumul pe care îl avem de parcurs, fiecare răsărit de soare ne oferă ocazia de a începe ceva nou și de a ne bucura de viață.

            Fiecare zi ne oferă ocazia de a privi lucrurile cu mai multă înțelepciune și de a umbla cu mai multă atenție și sfințenie pe Calea lui Dumnezeu.

            Uneori căutăm fericirea în lucruri mari, în împliniri importante și în întâlniri pe care le așteptăm de mult timp. Însă frumusețea vieții se ascunde în lucrurile simple: în liniște, în pace sufletească, în lumina divină care pătrunde prin fereastra inimii fiecăruia dintre noi, în susurul blând și dulce al Duhului Sfânt care îți spune: mergi mai departe. Mai este puțin; nu abandona, nu te da bătut. În curând te vei întâlni cu Mirele în întâmpinarea căruia mergi cu credință. El Însuși vine spre noi toți!

            „Încă puțină, foarte puțină vreme“, și „Cel ce vine va veni, și nu va zăbovi.” Întâlnirea ta cu Mirele este foarte aproape…!

            Cuvintele acestea scrise de apostolul Pavel sunt cuvinte de îmbărbătare și încurajare adresate tuturor credincioșilor care, de a-lungul timpului au trecut, sau trec și astăzi, prin încercări, suferințe, trădări și, de ce nu, prin ispita de a renunța la credința în Domnul Isus Cristos.

          Încrederea despre care scrie apostolul în versetul 35, se referă la curajul sfânt, îndrăzneala de a-L urma zi de zi, de a-L mărturisi pe Domnul Isus Cristos și de a sta tare în credință înaintea lui Dumnezeu, chiar și în cele mai mari furtuni. Însă încrederea aceasta nu vine din exterior, nici dintr-un spirit de turmă, ci vine din interiorul inimii, unde a fost sădită prin Harul lui Dumnezeu. Romani 10:10 „Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.”

            De altă parte, Cartea Evrei 3:14 spune așa: „Căci ne-am făcut părtași ai lui Cristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început.”

           Prin urmare, îndemnul Scripturii pentru fiecare credincios este să nu își piardă această încredere, deoarece în curând vine Domnul cu răsplătirea, nu una pământească, materială, ci una cerească, și anume: mântuirea veșnică și comuniunea deplină în cer cu Dumnezeu.

            „Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire!”

         Cuvântul Domnului, de asemenea, ne încurajează să nu ne pierdem încrederea în făgăduințele lui Dumnezeu și să nu ne pierdem răbdarea, pentru că a fi credincios și perseverent nu înseamnă să elimini așteptarea, să devii nerăbdător și să abandonezi calea. Făgăduința revenirii Domnului Isus este reală și sigură, dar momentul împlinirii acesteia depinde de hotărâre, de suveranitatea lui Dumnezeu.

            Expresia: „cel neprihănit va trăi prin credință” arată că cei ce așteaptă întâlnirea cu Mântuitorul perseverează într-o încredere neclintită, statornică; ei nu dau înapoi cu nici un chip, pentru a-I face plăcere Mântuitorului. „…dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el. “

            Credința nu este doar un eveniment petrecut la întâlnirea cu Mântuitorul, ci este un mod de viață continuu. A trăi prin credință înseamnă să te bazezi zi de zi pe promisiunile lui Dumnezeu, pe jertfa Domnului Isus Hristos și să rămâi statornic chiar și atunci când circumstanțele sunt potrivnice.

            A doua parte a versetului („dacă dă înapoi... ”) reprezintă un avertisment sever împotriva apostaziei, a abandonării credinței din pricina atracției lumești, de frică sau din comoditate, arătând că întoarcerea din urcușul spiritual duce la pierderea ireversibilă a mântuirii.

            Viața de credință nu se susține prin faptele legii vechi, nici prin compromis, ci printr-o încredere neclintită în Dumnezeu. Când presiunile exterioare, prin familie, prieteni, anturaje, felurite suferințe, apasă asupra ta, instinctul firesc este să te retragi, să dai înapoi. Pasajul acesta din Epistola către evrei cere în schimb fixarea privirii nu pe dificultățile care apar în viața de credință, ci pe Domnul Isus Cristos, care este gata să vină. În El și prin El ești mai mult decât biruitor asupra oricărui vrăjmaș, de orice fel, fie boală, necaz, strâmtorare, prigoană...

            „Și cel neprihănit va trăi prin credință: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el. “

            Sentimentul că „Dumnezeu întârzie” este universal; tocmai de aceea mulți au intrat într-o stare de nepăsare… dar răspunsul lui Dumnezeu pentru cei ce mai nădăjduiesc este că El vine exact la momentul potrivit și nu mai este mult.

„Încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi.”

            Afirmația pe care o face Domnul despre cel care Îl părăsește: „sufletul Meu nu găsește plăcere în el” arată gravitatea trădării. În felul acesta Își arată dezaprobarea și întristarea care Îl cuprinde atunci când un om, care a gustat din bunătățile mântuirii, se întoarce în noroiul păcatului. Un asemenea om se aseamănă cu Iuda Iscarioteanul care, din dragoste pentru arginții oferiți de mai marii preoți, L-a trădat și L-a vândut pe Isus.