Ușorul ușii poartă-adânc crestat,
Ca un răboj de-aducere aminte,
Urme de prunc prin vreme aburcat
Pe brațe și pe umeri de părinte.

Cu fiecare a crescut și-un vis
Până la pragul cel de sus și... peste,
Căci aripile-atunci li s-au deschis
Și-n tocul ușii au rămas doar creste.

Ne-am bucurat de fiecare semn
Și-am fi împins în sus de ei, să crească,
Dar timpul a zburat și azi în lemn
Doar amintirea poate să vorbească.

O lacrimă se scurge pe ușor,
Căci doare până-n oase neputința
De-ai ocroti mereu în drumul lor,
Dar mai avem iubirea și credința.

Și lângă tocul ușii, în genunchi,
Cu capul până la vreo crestătură,
Trimitem rugăciunea din rărunchi
Spre Cel ce ne-a iubit fără măsură.

Părinte bun, avem copii plecați
Și-am vrea să-i știm în fiecare clipă
De mâna Ta divină protejați,
Purtați pe-a sfintei îndurări aripă.

Ți-am mulțumit atunci când ni i-ai dat
Și când le-ai fost... soluție-n probleme,
Ascultă-ne și-acum, când ești chemat
Lângă ușorii scrijeliți prin vreme.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 8 noiembrie 2026