Pășesc prin omătul pufos, înstelat,
Pe drumul pe care nicicând n-am umblat.
E noapte și ninge... și Ceru-i deschis
În iesle umilă se naște iar Crist.

Copilul plăpând, dar de mult așteptat,
Ce-atunci când va crește va fi judecat.
Pe Cruce-L vor pune, deși nu-i tâlhar,
Ci Fiul iubirii, mirificul Dar.

E iarăși Crăciunul... și iesle, avem,
Bucate alese și vin, ca să bem.
Dar inima-i rece, pustie și rea,
La ușă-i zăvorul cu lacăta grea.

El bate și-acum, în prag de Crăciun,
La ușa ta-nchisă, la inima-ți scrum!
Ar vrea să-L poftești să cinați amândoi,
Să-i vezi fața tristă, cu ochii tăi goi.

Pașesc prin omătul atât de pufos
Și inima-mi cântă: sunt azi cu Cristos!
Deși este ger și drumul e greu,
El este cu mine, in sufletul meu.