Dimineața a venit cu o altă întâmplare interesantă, așa că mintea lui Adam a revenit la treburile zilei. Prima nevoie a zilei era mâncarea pentru copii, care de data asta lipsea, cu excepția câtorva rădăcini culese din mers în ziua care a trecut.

— Nenea Adam nu mai are pâine? se auzi un glas pițigăiat de fetiță.

     Unii au zâmbit, dar zâmbetul lor era unul trist, iar alții și-au simțit ochii înlăcrimați.

— Nenea Adam nu mai are, dar Dumnezeu a purtat de grijă și pentru dimineața asta...

     Era glasul lui Mitrea, omul care s-a pocăit cu o zi înainte, când primise pâine pentru cei trei copii ai săi. Toate privirile s-au îndreptat spre el. Omul s-a întors scotocind prin bulendrele lui și a scos câteva felii de pâine.

— De ieri suntem și noi pocăiți ca Adam și ca voi toți. Așa că am dat copiilor numai o porție din trei, iar acum celelalte două porții de ieri le împărțim... Măcar câte o fărâmă pentru fiecare copil. După aceea... ce va vrea Dumnezeu; în rai e mai bine...

     Oamenii se uitau uimiți. Mitrea și familia lui și-au dat examenul pocăinței cu notă mare. Erau bucuroși de caracterul care se deosebea în ființele acestea. Însă problema de fond rămânea: ce să faci cu porția de ieri pentru doi copii, împărțită la 11 copii?

— Să o împărțim doar la cei care sunt sub 5 ani...

     Era ideea lui Adam, mereu inventiv, gata de a da rezolvare tuturor problemelor.

— Eu zic să ne rugăm lui Dumnezeu s-o înmulțească. Te-am auzit ieri spunând că scrie în Scripturi că s-a înmulțit pâinea... , a spus Mitrea cu o sinceritate de copil.

— Păi, să vină nea Grigoi; el știe ce trebuie făcut, bătu în retragere Adam.

     Nea Grigoi i-a chemat pe toți la rugăciune și apoi a împărțit pâinea ca la Cina Domnului. Când a terminat cu toți copiii, cantitatea de pâine părea că a rămas aceeași. Nea Grigoi privea încurcat în căciulă la pâinea care era aceeași...