Nesimțirea
Autor: Constantin Sferciuc
Album: Biserica Roditoare
Categorie: Slujire
A simți cu cineva înseamnă să-l apreciezi atent și să-l ajuți
Pentru-că ai dragoste de sus și faci parte dintre oamenii culți.
Bunul simț te face ades să privești amabil oamenii cu respect
Dar cei nesimțiți privesc cu viclenie omul ca pe un obiect.

Când cineva nu valorează nimic pentru tine ca persoană
Dar ai pretenții mari să-ți sară în ajutor pe latura umană
Iar tu, când el te-a căutat, nu ai avut timp pentru el și gata
Când a avut o problemă de rezolvat ai venit cu judecata.

Nu ai avut timp pentru el și te-ai făcut mereu că nu-l vezi
Când a avut lipsuri și i-a trebuit ajutor tu te enervezi
Când ți-a scris să îl sprijinești tu nu i-ai dat nici un răspuns
Așa un om insensibil la nevoile altora și nepăsător ai ajuns.

Iar tu când ai nevoie de el, el ți-e cel mai bun prieten și frate
Te fățărnicești în ipocrizie, ca și cum ai fi cu el, ceva aparte
Și dacă nu te ajută din prima strigă că nu mai este omenie
Cât tupeu în nesimțire au unii ce pretind ajutor cu viclenie.

Doamne păzește-ne de oameni falși, vicleni și nesimțiți
Nu vrem să avem astfel de prieteni înșelători și paraziți
Toarnă dragostea Ta în cei care te caută prin credință
Și-i scapă pe cei legați de lumea aceasta, prin pocăință.
06.11. 2026






Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/348153/nesimtirea