Cumpătarea-i păstrătoarea
Lucrurilor celor drepte.
Iar tăcerea este mama
Celor ce vin de sus ca mana:
Toate gândurile înțelepte
Ce pe cale-au să te-ndrepte.

Cumpătarea totdeauna,
Iar tăcerea, când se cere,
Țin viața de credință
Prin smerenie și umilință,
În lumină și-n putere,
Pân’ la prima înviere.

Ferește-ți inima de patimi
Și mintea de gânduri stricate,
Că poți, cu gândul și dorința,
De nu ai trează conștiința,
Să faci atâtea mari păcate
Care te coboară-n moarte.

De nu te înfrânezi tu singur
Te duci la moarte și rușine,
Că nu-i păcatul în afară
Ce caută și te-mpresoară,
Ci rădăcina lui e-n tine,
El te duce în ruine.

Draga mea, ferește-ți pașii
De-a petrecerilor cale,
Că glasul patimii sugrumă
Și s-ar putea să plângi la urmă,
La glasul conștiinței tale,
Dacă nu veghezi pe cale.

Iar când straja conștiinței
Nu-ți mai poate da de știre
Cine să te mai oprească
De pe calea cea lumească
Să n-ajungi la prăbușire
Cât e mucu-n pâlpâire?

Păstrează-ți vasu-n curăție!
Stai pe-aproape de izvor!
De stai cu frați-n părtășie,
Domnul îți va da bucurie
Și vei primi un nou fior
Să fii lumină tuturor.
Amin.
(Marți, 9 iunie 2020)