De la râul Iordan, uns ai plecat
Pe drumul iubirii și jertfei.
Pe drumul prescris care duce la noi
Prin toate labirintele plebei.

La nunta din Cana, la-nceput de minuni,
Vin prefăcut-ai din apă.
Chiar nunul dădu mărturie la toți
Cum vinul ceresc ne adapă.

La Capernaum, ținutul vedea o mare lumină,
Țara lui Zabulon și Neftali
Norodul care zăcea în beznă cumplită
Privea cum înfloreau portocalii.

Pe marea stârnită de vântul nebun
Ai Tăi vedeau deznădejde.
Atunci Te-ai sculat. Păstorul cel Bun
A fost singura lor nădejde.

Se însera pe creste de munți…
Mulțimi veneau după Tine flămânde.
Cinci pâini și doi pești. Atât s-a găsit!
În Tine îndestularea se-ascunde!

Într-o zi de Sabat, o zi etalon,
In sinagogă, un om cu mâna uscată
Aude: întinde-ți spre pieptul Meu mâna
O-ntinse, și mâna-i fu vindecată.

Spre Ierihon gânditor te-ndreptai…
Privea fără ochi Bartimeu.
Te-ai oprit. L-ai chemat. I-ai dat iar vederea.
La fel am găsit vindecare și eu.

Lui Lazăr, de patru zile-n mormânt
I-ai dat o haină măreață!
Vino afară, om preaiubit,
I-ai spus, înfășându-l în Viață.

Și însuși tâlharul pe cruce crezu.
O, Doamne, ce mare ți-e mila!
Ochii credinței spre Rai se deschid
Când Tu pui pe suflet ștampila.

Și câte fapte cerești de iubire
Ieșit-au din Cel ce-i Iubirea!
Omenirea întreagă dacă vine la El
Găsi-va-și tămăduirea.

Eu Te-am crezut.
Eu Ți-am zidit
Inima mea, catedrală.
Sunt plin de lumină ca floarea de Mai,
Ca Steaua Betleemului magistrală.