Toamna mi-a bătut în geam
Cu o frunză dintr-un ram,
Tristă, frunza mă privea...
Ruginită mai era!

Mi-am adus aminte-atunci
De miresmele din lunci,
De bobocii zâmbitori
Din covoarele de flori.

Au plecat şi nu mai sunt
Întâlnite pe pământ,
Dar găsesc în urma lor
Bogăția roadelor...
... Și din nou în geamul meu
Alte frunze bat mereu,
Bat şi cad apoi uşor,
Isprăvind lucrarea lor.

A trecut o vară dar,
Peste inima mea iar.
Ploi şi arşiţă şi vânt
Peste pumnul de pământ.

Mâine, ruginit şi eu
Mă desprind din ramul meu,
Însă ce va rămânea
Mă întreb, în urma mea?

Farmecul cuvintelor?
Bogăția roadelor?
Melodia cerului?
Ce las eu pământului! ...

Doamne, cât de mult doresc
În viaţa ce-o trăiesc
Să rodesc ca o grădină
Roade pentru-o toamnă plină.

Tu, după modelul Tău
Fă să pot rodi şi eu,
Minunat și-mbelşugat
Rodul binecuvântat.

Iar când toamna-mi va sosi,
Când desprins din ram voi fi,
Știu că voi pluti în sus
Înspre cerul Tău, Isus!