De ce altul, o, Stăpâne, are aur și ogoare?
De ce alții au mărire, multă fală pieritoare?
De ce altul Îți slujește cum tânjesc și eu ades?
De ce alții-s fericiți, iar eu singur, neînțeles?

De ce alții au cămine și familii fericite?
De ce alții au tot cerul în a lor inimi rodite?
De ce alții au răspunsuri care le aștept și eu?
De ce alții au slujirea și pe Tine, Dumnezeu?
De ce alții au copiii care să îi fericească?
De ce alții sunt feriți de iubirea cea lumească?
De ce alții au prea mult și stau reci în nepăsare?
De ce alții n-au nimic, dar au leac de alinare?
De ce alții sunt cum sunt și nu poartă jugul Tău?
De ce alții stau departe de Acel ce-i Dumnezeu?
De ce alții au tot raiul care l-am visat ades?
De ce alții au tot iadul, ce e veșnic neînțeles?
De ce alții poartă o cruce și zâmbesc cu fericire?
De ce alții pot să poarte poveri aspre cu iubire?

De ce, Doamne, rugăciunea îmi ardea la fel de tare?
De ce, Doamne… am strigat tot mai tare în disperare! ! !
Și-apoi glasul meu în șoaptă mi s-a stins, urmat de har,
Ce nicicând nu am să-i uit, șoapta Lui și-al milei dar!

De ce alții? Și nu tu? Au în lume fericire?
Pentru că tu ești păstrat să pășești în nemurire!
De ce alții Mă slujesc cu-o iubire nesfârșită?
Ca să fie pentru tine bun exemplu de-o clipită.
De ce alții au cămine și copiii și voie bună?
E ca să te modelez, să primești cândva cunună.
Să te-nvăț ce e răbdarea și că tot ce fac chiar Eu
Este bun și te conduce doar spre veșnicul Meu țel.

Dar să știi că pentru tine e păstrat ceva mai mare,
Dacă vei privi spre Mine, Cel ce este îndurare!
Nu privi mereu spre altul, căci iubirea Mea deplină
Va lucra în tine harul ce te-a duce spre lumină!
Nu descuraja pe cale când te modelez ades,
Stai și-așteaptă cu răbdare, căci tu ești un vas ales!
Amin!