O câte ori în a ta rugă, tu ai stat rece, nemișcat,
Deși cuvinte tu șopteai spre-un rege veșnic împărat,
Și gândurile tale-n taină tot colindau neîncetat,
Și al tău murmur către cer părea că-i trist și-ntunecat!

O câte ori nu te-ai plecat în rugăciunea ce-i o luptă,
Ca să îți faci o datorie, și bătălia a fost pierdută!
O câte ori nu ți-a păsat când pentru altul te-ai rugat,
Așa cum ți-ar păsa de tine de-ai fi cu foc tu încercat!

Și apoi ai așteptat răspunsuri, ce făcea cerul mai departe,
Și îndoiala te-ncerca cu gânduri negre și-ntinate.
Deși în duhul tău tu știi că Domnul este viu în veci,
Dar una ai uitat, copile, El nu-i în inimi care-s reci!

Căci rugăciunea care-i rece îi cere doar refuz, să știi,
Până vei ști să-ți uzi cu lacrimi a tale cereri ce sunt vii,
Până vei ști să aprinzi altarul al rugăciunii cu iubire,
Să poți să aduci în tine cerul ce aduce multă împlinire!

O rugăciune care-i rece și-i adresată unui rege
Nu are în ea putere-n sine, nu poți tu roade a culege.
Dar rugăciunea ce-i fierbinte, a unui sfânt ce mijlocește,
Va sparge ziduri cu putere, căci ruga lui se împlinește!

Acolo unde-i foc și lacrimi și nepăsarea e zdrobită,
Acolo se coboară cerul să facă ruga împlinită.
Acolo unde sfântul în taină pe sine-n rugă se jertfește,
Acolo, garantat să știi, că ruga lui se împlinește!

O, tu, creștine, ce cunoști a Lui minuni și-a Lui lucrare,
Mai cere astăzi pentru tine să se reverse îndurare,
Să stingă tot ce-i nepăsare, să aprindă o iubire vie,
Să fii o candelă aprinsă și-n rugăciuni o mărturie,

Ca orice cauză ce-o porți, chiar și pentru dușmanul tău,
Să poți ca să te rogi arzând, slăvind astfel pe Dumnezeu!
Nimic să nu-ți răpească dorul de-a sta în rugă îngenuncheat,
Să nu fii rece, dar să arzi ca și un sfânt înnobilat!

Să cari poveri ce nu-s ale tale, în rugă sfântă la Isus,
Să plângi cu dor pentru un altul, o, ce jertfire de nespus!
Să poți să simți cu cel de-alături, să poți să-i fii folositor,
Și atunci tot cerul a coborî să-ți dea răspuns nemuritor!
Amin!