A-ți deschide gura pentru a vorbi
Și a avea urechi pentru a auzi
Este un mare lucru, foarte valoros,
Dacă în noi trăiește chiar Isus Hristos!

Dacă prin vorbire poți să dăruiești
Pietre prețioase și comori cerești,
Atunci fii și tu ca și blândul miel,
Fii plin de iubire, vorbește ca și El!

Dar dacă nu ai ceva scump de dat,
Învață să taci, Domnului predat!
Și tăcerea ta mult mai mult va spune,
Îți va arăta faptele ce-s bune!
Și-ți va întări sfânta ta credință,
Ce te va conduce doar spre biruință!

Dacă știi să fii precum și Hristos,
Ești o piatră vie în templul Lui frumos,
Căci El a știut să vorbească bine
Și din graiul Lui s-au zărit rubine.
A știut s-asculte multele poveri,
A știut să tacă prin cerești puteri!

Atunci când era chinuit, lovit,
Gura n-a deschis, ci a rămas smerit.
S-a supus torturii, cu o iubire adâncă,
Care e mai tare decât orice stâncă!

Atunci noi, dragi frați, care spunem tare
Că-L iubim pe El, jertfa salvatoare,
Cum ne este traiul, cui ne asemănăm?
Prin trăirea noastră, noi ce arătăm?
Și prin graiul nostru, noi ce dăruim?
Pietre prețioase sau mereu zdrobim?

Primii credincioși erau dați la moarte
Că spuneau cu dor și plini de dreptate:
„Cristiano suntem, frați ai lui Hristos!”
Și mureau senini, spre al Lui folos!

Dar noi, cei ce spunem că suntem creștini,
Cum ni-i astăzi traiul, de ce suntem plini?
Am ajuns o formă sau tăgăduim?
Căci credința vie ne face să murim!

Ca să învie în noi dragostea Lui sfântă
Și apoi să fim iubirea ce frământă!
Să nu fim clienți doar la daruri sfinte,
Ci ai Lui urmași în fapte și-n cuvinte!

Căci dacă în noi este doar venin,
Viața de credință va părea un chin,
Dar dacă în noi domnește iubirea,
Chiar și-n chinul morții vom ști fericirea!

Dacă-n noi e Domnul, vom rodi ce-i bine,
Dacă-n noi e cerul, vom avea rubine
Și prin graiul nostru vom putea să dăm
Daruri care-s sfinte, în duh să ne-nchinăm
Și trăirea noastră să-I aducă cinste
Celui ce ne-a dat doar cerești veșminte!

Nu vă amăgiți că, cândva, în cer
Vom trăi feriți de-al firii ger!
Căci Isus a spus că Împărăția
A venit deja, iată dibăcia!
Ea este în noi, în a noastre fapte,
Și dacă-i în noi, vom păși și-n moarte.
Și dacă suntem zidiți în Isus,
Să grăbim venirea Celui fără de-apus!

Să arătăm la toți dragostea Lui pură,
Care ne-a salvat pe veci din ură!
Să strigăm cu fală: „Suntem frații Lui,
Suntem neam de rege, altă cale nu-i!”
Și prin traiul nostru să arătăm la toți,
Și prin vorba noastră să deschidem porți
Către Împărăția ce frumos ne-așteaptă,
Pe mulți fii pierduți, calea cea ce-i dreaptă!

Tatăl stă și-așteaptă, chiar pe tine, frate,
Fiu ce ești pierdut, înghițit de moarte!
Dacă simți durere, simți că te-ai pierdut,
Vino, că te-așteaptă ca să fii umplut!
Să-ți dea iubirea, haine ce-s curate,
Roadele Lui sfinte, fapte ce-s bogate,
O cunună mare, plătită cu sânge.
Vino azi acasă, căci Isus mai plânge!

Plânge pentru tine, pentru-al tău păcat,
El te vrea în slavă, El te vrea iertat!
Vrea să-ți ia povara, vrea să-ți dea iubire,
Vino cât mai poți, la cerescul Mire!

Chiar de ești în casă, poți fi fiu pierdut,
Și aceasta-i rana care L-a durut!
Că mănânci cu El, dar ești tot departe
De a Lui sfințire, de a Lui dreptate!

Dacă în tine cerul nu se oglindește,
Atunci Isus Domnul în tine nu trăiește
Și ești declarat fiu risipitor,
De aceea Tatăl are un mare dor
Să te strângă iar, cu iubirea-I mare,
Să-ți dea bucurie, har și îndurare!

Să-ți dea tot cerul, în dar prețios,
Ce a fost plătit prin sânge de Hristos!
Nu sta rece azi, acceptă să trăiești,
Începând de azi, iubirea cea de veci!

Fii în vorba ta, în faptă și-n purtare,
Ca cerul și iadul să vadă o schimbare
Și, mai mult ca toate, toți să vadă în tine
Și în vorba ta iubire și rubine! Amin!