Multumesc
Autor: Balahtari Cristina
Album: fara album
Categorie: Multumire
Mulțumesc, Stăpâne Doamne, pentru pâine, pentru apă,
Mulțumesc că-mi ești cărare și lumină și povață!
Mulțumesc pentru toți anii care nu i-am meritat,
Mulțumesc că-mi ești părinte și din morți m-ai înviat!
Mulțumesc pentru tot harul ce l-ai oferit din plin,
Mulțumesc că îmi ești scut, îndrumare și alin.
Mulțumesc de-a Ta răbdare, de-a Ta blândețe în toate,
Mulțumesc că Te-ai jertfit și m-ai izbăvit din moarte!
Mulțumesc că ești prea bun, deși rar Ți-am mulțumit,
Mulțumesc, Isuse scump, căci prea mult Tu m-ai iubit!
Mulțumesc de-a Ta prezență când Te chem în ruga mea,
Mulțumire Îți voi aduce azi, mereu și pururea!
Iartă-mi Tu nemulțumirea din al meu suflet și fire!
O, ajută-mi să-nțeleg ce mult har e în zdrobire!
Vreau mereu să-Ți recunosc mâna Ta și a Ta lucrare,
Mulțumesc, Isuse scump, pentru viață, pentru soare!
Mulțumesc că bunătatea m-a îndemnat la pocăință,
Mulțumesc că doar prin Tine pot s-ajung la biruință!
Mulțumesc de-a Ta iubire ce-o sădești în pieptul meu!
Mulțumesc, Stăpâne sfânt, drept și mare Dumnezeu!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/347807/multumesc