Zâmbește din afunduri dimineața
Ca un copil cu fața pistruiată.
Din sufletele oamenilor, gheața,
Se scurge în uimire dizolvată.

Un pictor parcă suflă (din ce are)
O muzică dospită în cerneluri
Un adevăr de linii și culoare
Cu măiestria lui de multe feluri.

Respiri această liniște corală
Căzută în boboci de trandafir.
Din munți aleargă ape care spală
A soarelui arsură din zefir.

Și Dumnezeu
sub voalul mov al serii
Măsoară iar în secole lumină
Un gând din vechiul calendar al verii
Ascuns în deuteronomica rutină.

E un spectacol vrednic de-nchinare!
Se pleacă cerul spre pământ
cu fruntea
Vărsând fântâni de binecuvântare.
Miracolul ar fi
că eu sunt puntea.