Într-o zi, trecând pe stradă,
Un copil isteţ-minune,
Luă seama că pe-o poartă
Un frumos afiș se pune!

Curios şi cu răbdare
Află totul prin citire:
“Căţeluși pentru vânzare!”
Prin afiş se făcea ştire.

Fără nici o ezitare,
Cu-o firească pasiune,
Îşi făcu pe loc intrare
Și privind, cu vorbe bune,

Întrebând cât valorează,
Află trist că e departe...
El, din cât i se ceruse,
N-avea nici a zecea parte!

I s-a umezit privirea
Petrecându-şi ghemotocul
Şi punând iar întrebarea:
— Cât e? arătându-i locul,

Drept răspuns primi o ştire
Tristă, prea îndurerată:
— Chiar acela-i şchiop şi poate
N-o să meargă niciodată!

Cere multă îngrijire,
Milă să îi facă bine,
Cheltuieli şi preţuire.
Nu-i acesta pentru tine!

Şi atunci cu ochii umezi,
Ridicând tureacu-n sus,
Spuse arătând piciorul:
— Şi-al meu în proteză-i pus!

Şi eu am avut nevoie
De iubire şi-ajutor
De când din nenorocire
Am rămas fără picior.

Am să ştiu ce îngrijire
Trebuie să-i dau mereu,
Dacă dintr-o întâmplare
Cumva va ajunge-al meu!

— Ia-l! a spus atunci stăpânul
Ridicându-l de pe loc,
Dăruindu-l fără plată
Pe micuțul ghemotoc!

Cine-ar fi putut mai bine
Să-nţeleagă un căţel
Dacă nu un suflet care
Suferise ca şi el? ...

*

Doamne, fă-ne în simţire
Buni, după modelul Tău,
Să avem compătimire,
Să învingem tot ce-i rău!

Să putem purta-mpreună
Sarcina celor sărmani,
Împlinind astfel Cuvântu-Ți
Dat de două mii de ani.