Felix a fost instalat în scaunul episcopal al Romei în anul 274. El a fost primul martir al persecuției lui Aurelian, fiind decapitat pe 22 decembrie, în același an. Agapetus, un tânăr nobil care și-a vândut averea și a împărțit banii săracilor, a fost arestat pentru că era creștin, a fost torturat și apoi decapitat la Praeneste, un oraș aflat la o zi distanță de Roma. Aceștia sunt singurii martiri consemnați în timpul acestei domnii, căci persecuțiile au încetat curând, odată cu asasinarea împăratului.

          Dioclețian a urcat pe tronul imperial în anul 284. La început, acesta a manifestat bunăvoință față de creștini. În anul 286, l-a asociat pe Maximian la conducerea imperiului. În acea perioadă, unii creștini au fost uciși înainte ca marea persecuție generală să izbucnească. Marcus și Marcellianus erau frați gemeni, originari din Roma și de viță nobilă. Părinții lor erau păgâni, însă tutorii cărora le fusese încredințată educația copiilor i-au crescut în credința creștină. Ulterior, părinții și întreaga lor familie s-au convertit la credința creștină. Au suferit martiriul fiind legați de stâlpi, cu picioarele străpunse de cuie. După ce au rămas în această stare timp de o zi și o noapte, suferințele lor au luat sfârșit prin străpungerea trupurilor cu sulițe. Zoe, soția temnicerului care îi avea în grijă pe martirii menționați anterior, s-a convertit la creștinism. Aceasta a fost spânzurată de un copac, iar dedesubt i s-a aprins un foc din paie. După ce trupul i-a fost coborât, a fost aruncat într-un râu, cu o piatră mare legată de el.

          O legiune de soldați, formată din 6666 de oameni, era alcătuită exclusiv din creștini. Această unitate purta numele de Legiunea Tebană, deoarece ostașii fuseseră recrutați din Tebaida. Ei au fost cantonați în Orient până când împăratul Maximian le-a ordonat să se deplaseze în Galia, pentru a-l sprijini împotriva rebelilor din Burgundia. Sub comanda lui Mauritius, Candidus și Exupernis, au traversat Alpii, intrând în Galia, și s-au alăturat, în cele din urmă, oștirii împăratului. În acea perioadă, Maximian a dispus organizarea unui sacrificiu general, la care trebuia să participe întreaga armată. Totodată, a ordonat ca soldații să depună jurământul de credință, angajându-se, în același timp, să contribuie la eradicarea creștinismului în Galia. Alarmat de aceste ordine, fiecare membru al Legiunii Tebane a refuzat categoric atât să aducă jertfă idolilor, cât și să depună jurămintele impuse. Acest lucru l-a înfuriat atât de tare pe Maximian, încât a poruncit decimarea legiunii — adică alegerea fiecărui al zecelea om dintre ceilalți, pentru a fi ucis prin sabie. După executarea acestui ordin sângeros, cei rămași în viață au rămas neclintiți în convingerile lor. A urmat o a doua decimare, în cadrul căreia, din nou, fiecare al zecelea om dintre cei supraviețuitori a fost condamnat la moarte. Această a doua măsură aspră nu a avut un impact mai mare decât prima. Soldații și-au păstrat tăria de caracter și principiile. Totuși, la sfatul ofițerilor lor, au redactat un memoriu respectuos, adresat împăratului. Acest gest nu l-a înduplecat pe împărat, care a ordonat exterminarea întregii legiuni. Ordinul a fost dus la îndeplinire de celelalte trupe, care i-au măcelărit pe soldați cu săbiile, la data de 22 septembrie 286.

          Alban a fost primul martir britanic. Marea Britanie primise Evanghelia lui Hristos prin intermediul lui Lucius, primul rege creștin. O lungă perioadă de timp nu au existat persecuții în această regiune. Inițial păgân, Alban a fost convertit de un creștin pe nume Amphibalus, pe care îl adăpostise tocmai din pricina religiei sale. Dușmanii lui Amphibalus, aflând locul în care acesta se ascundea, au venit la casa lui Alban. Pentru a-i înlesni acestuia scăparea, Alban s-a prezentat în fața soldaților, pretinzând că el este cel pe care îl căutau. După ce înșelătoria a fost descoperită, guvernatorul a poruncit ca Alban să fie biciuit, fiind apoi condamnat la decapitare, la data de 22 iunie 287. În acele împrejurări, călăul s-a convertit subit la creștinism, cerând permisiunea de a muri în locul lui Alban sau împreună cu el. Obținând această din urmă dorință, amândoi au fost decapitați de un soldat care și-a asumat, de bunăvoie, rolul de călău. Acest eveniment a avut loc la Verulam — astăzi St. Albans, în Hertfordshire — unde, în vremea lui Constantin cel Mare, a fost ridicată o biserică măreață în memoria sa.

          Faith, o creștină din Aquitania (Franța), a fost condamnată să fie friptă pe un grătar, iar apoi decapitată, în anul 287. Quintin, un creștin originar din Roma, a hotărât să răspândească Evanghelia în Galia. Împreună cu un creștin pe nume Lucian, el a predicat în Amiens. După aceea, Lucian a plecat la Beaumaris, unde a suferit martiriul. Quintin a rămas în Picardia, dând dovadă de mult zel în slujirea sa. Fiind prins pentru că era creștin, a fost întins cu ajutorul unor scripeți până când i s-au dislocat articulațiile. Apoi, trupul i-a fost sfâșiat cu bice din sârmă, iar pe carnea sa dezgolită s-au turnat ulei și smoală clocotite. I-au fost aplicate torțe aprinse pe coaste și la subsuori. După ce a fost astfel torturat, a fost trimis înapoi în închisoare, unde a murit în urma cruzimilor la care fusese supus, la 31 octombrie, anul 287. Trupul său a fost aruncat în râul Somme.

Bibliografie:

John Fox, Fox's Book of Martyrs, pp. 41-44