Iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat Cristos!
Coloseni 3:13
„Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.”
Frații mei, trăim o vreme în care însăși lumea din jurul nostru ne dă de știre că ne apropiem de sfârșitul ei, după cum ne spune Domnul Isus în Scripturi. Vedem cu ochii noștri așa de multe dezastre: pe ici pe acolo calamități, războaie, multă suferință, dezbinări între popoare; teama și neliniștea se așază parcă peste întreaga omenire.
De altă parte suntem prinși tot mai mult în alergarea după lucrurile pământești, și uităm că adevărata bogăție nu se măsoară cu ceea ce adunăm în hambare, ci prin ceea ce adunăm și păstrăm în suflete.
Nimeni nu știe când va veni sfârșitul și nimănui nu-i este dat să-l cunoască. Nu știm ziua, nici ceasul, în care Domnul Isus, Mirele, va veni să-Și răpească Biserica la cer. Dar fiecare încercare a lumii și fiecare eveniment dezastruos care se petrece trebuie să devină pentru noi un semnal de trezire duhovnicească.
Poate că cel mai mare semn al vremurilor pe care le trăim, nu este doar ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ci răcirea inimii față de semeni. De aceea, înainte de ne frământa și a ne teme de apropierea sfârșitului lumii, să ne temem de sfârșitul iubirii dintre noi. Evanghelia după Matei 24:6,7, 8,12: „Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă spăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății; și, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi.
Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor… Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci.”
În Epistola lui Pavel către Coloseni 3:13 Scriptura ne spune să luăm exemplul de îngăduință și iertare al Domnului Isus Cristos. Iar în versetul următor ne arată haina cu care trebuie să fim îmbrăcați în fiecare zi: „Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea care este legătura păcii” Așadar dragostea trebuie întreținută și păstrată în inimă pentru că astfel nu mai este loc pentru ură, neiertare, dezbinare…
De aceea, prieteni dragi, înainte de a ne întreba cât timp mai este până la finalul istoriei acestei lumi, trebuie să ne cercetăm pe noi înșine și să ne întrebăm cu sinceritate: cât timp mai avem noi, să ne punem viața în rânduială pentru a ne salva sufletul.
„Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul.”
Cuvintele lui Dumnezeu sunt literă de lege și nimeni nu are voie să le ignore; oricine vrea cu adevărat să aibă parte de Împărăția cerească trebuie să le împlinească.
Îngăduința este reciprocă, indiferent de statutul social, sau de locul ocupat în Trupul Domnului Isus. Cuvântul Scripturii face referință la suportarea slăbiciunilor omenești, a diferențelor de caracter, a neștiinței sau a micilor greșeli din relațiile cu ceilalți, fără a tolera însă păcatul.
Iertarea trebuie să fie deplină, fără resentimente. Când ierți pe cineva care a greșit, renunți la pretenția ca el să repare răul făcut sau să plătească pentru el, urmând modelul iertării Domnului Isus Cristos.
„Cum v-a iertat Cristos, așa iertați-vă și voi.”
El ne-a iertat pe noi pe când îi eram vrăjmași, totuși ne-a căutat în lumea aceasta de întuneric și ne-a dat șansa mântuirii prin jertfa adusă la calvar.
Așadar Scriptura ne îndeamnă să ne măsurăm iertarea noastră nu după gravitatea greșelii celuilalt, nici după meritele lui, ci cu măsura cu care am fost noi înșine iertați de Domnul Isus Cristos.
De altă parte, iertarea aduce multe foloase sufletești. Când iertăm cu mărinimie, promovăm pacea, unitatea, și în felul acesta nu stricăm relaţiile de părtășie în Biserică. Însă şi mai important este faptul că iertând ne dovedim asemănarea cu Cristos, Domnul nostru, care îi iartă cu desăvârșire pe cei ce se căiesc de păcatele lor.
Iertarea aproapelui nu este întotdeauna ușoară și nici simplă. Uneori rănile provocate sunt adânci, cuvintele dor, iar dezamăgirile rămân pentru multă vreme, însă Domnul Dumnezeu ne cheamă sau mai degrabă ne poruncește să nu lăsăm amărăciunea să prindă rădăcini în sufletul nostru. Lucrul acesta înseamnă să iertăm și să uităm că am fost lezați într-un fel sau altul!
Domnul Isus Cristos ne-a iertat pe când noi nu meritam, și ne-a dăruit din belșug har și dragoste. Iar acum ne cheamă să dăruim și noi celorlalți, nu din ceea ce avem nativ, ci din harul pe care l-am primit de la El.
Prin urmare a ierta nu înseamnă că durerea nu a fost reală, ci faptul că alegem să nu mai lăsăm acea rana să se adâncească și să ne stăpânească.
Domnul Isus ne-a spus foarte clar în Matei 5:44-45: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți”
Cuvintele acestea sunt parte din Legea dragostei lui Dumnezeu și nimeni nu are voie să treacă peste ele cu ușurință. Ele trebuie împlinite cu strictețe, pentru că iertând vom fi iertați și împlinind Legea dragostei lui Dumnezeu, vom fi răsplătiți.
Este foarte adevărat că virtuțile credinciosului, menționate de apostolul Pavel în scrisoarea către Coloseni 3:12-14 (îndurare, bunătate, smerenie, blândețe, îndelungă răbdare, îngăduință, iertare și, mai presus de toate, dragostea) pot izvorî doar dintr-o inimă unită cu Cristos. În toate acestea se vede rodirea caracterului Domnului în noi, roadă care ne eliberează de orgolii, resentimente, de judecăți și ne dă putere să avem îngăduință față de cei din jurul nostru. Astfel că putem să fim mai buni unii cu alții, să mângâiem în loc să lovim, să înțelegem în loc să criticăm, să sprijinim în loc să judecăm.