Privesc la robul Tău din vremea de demult,
Neprihănitul Iov, ce totul a pierdut:
Tot ce avu mai scump, avere și urmași,
S-a dus ca prafu-n vânt, nimic n-a mai rămas;
Și totuși, greu zdrobit de încercarea grea,
Lipsit, și-n trup lovit, Te binecuvânta!

Privesc la viața mea, în vremea de acum
Și-mi văd durerea grea, zăcând în praf, pe drum...
Tot ceea ce-am zidit și tot ce-am dăruit,
Azi văd că s-a pierdut, mi-e sufletul mâhnit...
Dar chiar fiind zdrobit de încercarea grea,
Eu, totuși, vreau să-Ți cânt din toată inima!

Cum l-ai restaurat pe Iov, ca la-nceput,
Precum ai pus din nou vigoare-n al său trup,
Astfel Te rog să-mi faci, iar pe al vieții-altar
Cenușa inimii să mi-o prefaci în jar!
Cum lov Te-a lăudat, așa Te voi lăuda,
Din toată inima mereu Îți voi cânta:
Fii binecuvântat, Îți cânt și în necaz
Îți cânt și-n bucurii, slăvit în veci să fii!
Te laud, Domnul meu, chiar de îmi este greu
și-n orice vreme-ar fi, mereu Te voi slăvi!