Doamne ,cata bunatate
Autor: Andreea Simoniac
Album: fara album
Categorie: Multumire
Doamne, câtă bunătate
Peste noi ai revărsat,
Tu cu mâna Ta cea mare
Pe toți ne-ai răscumpărat.
Când eram în grea încercare,
Am simtit prezența Ta,
Cât de mare ești Tu, Doamne,
Mare e dragostea Ta!
Fără plată ne-ai salvat,
Fiindcă mult Tu ne iubești;
Când erai pe lemnul crucii,
Ne-ai iertat, Isus, pe toți.
Câtă milă și îndurare
Peste noi ai revărsat!
Nici un merit n-am avut,
Mulțumim neîncetat.
Vrem să-Ți mulțumim frumos
Că suntem copiii Tăi;
Doamne, inima Ți-o dăm
Și cu drag Te lăudăm.
Preamărim al Tău Sfânt Nume
Și dorim să semănăm
Cât mai mult cu Tine, Doamne,
Dragoste să răspândim.
Să fim sare și lumină
Pentru cei pierduți pe cale,
Să fim buni samariteni
Pentru cei răniți din vale.
Să fim plini de Duhul Sfânt,
Roada Lui să arătăm,
Căci așa vom fi fecioare
Pline cu-al Tău untdelemn.
Știm că Tu lucrezi în cei
Ce Te caută pe Tine,
Știm că dai înțelepciune,
Și putere, și lumină.
Știm că vei veni curând
Și dorim să fim cu Tine,
La nunta ce-o pregătești
Pentru cei ce cred în Tine.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/347468/doamne-cata-bunatate