Necazuri, necazuri, ... (Ioan 16:33)

Cine nu a experimentat niciodată încercări și greutăți în viață? ... Biblia spune: „Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină de necazuri”. (Iov 14:1)

De ești tânăr sau bătrân, de ești bogat ori sărac, de ești educat sau mai puțin, de ești credincios ori ateu, ai parte de încercări. Greutățile nu ocolesc pe nimeni. Uneori ni le provocăm singuri, alteori ne ajută alții, oricum ar fi însă, mai devreme sau mai târziu vom da de necazuri. Unele sunt trecătoare, alte se țin ca și scaiul de noi. Iar odată cu necazul vine durerea, tristețea, frământarea, tulburarea, lacrimile... Planeta întregă este și o lume de necazuri, dacă am putea vedea câtă tristețe se ascunde dincolo de haine și ziduri cu siguranță că am fi impresionați.

Un predicator și-a prezentat mesajul cu pasiune într-o duminică după care, la terminarea slujbei, s-a dus încrezător la ușa de la ieșire pentru a da mâna cu cei prezenți care părăseau adunarea. Un bărbat a întins mâna pentru a apucao pe cea a predicatorului și în timp ce aveau mâinile împreunate bărbatul a spus: „Pastore, habar nu ai ce este în inima mea.”

Ce se află în inimile noastre? ... De multe ori în spatele aparențelor se ascund munți ce nu pot fi urcați, văi din care nu pare a fi ieșire, singurătate cronică în mijlocul larmei, diagnostic cumplit consumat în tăcere, ... iar dacă suntem întrebați; „cum o ducem?”, răspunsul este o auto-amăgire; „bine!” NIMENI NU ESTE BINE FĂRĂ DUMNEZEU. CU EL ÎNSĂ, CHIAR ȘI ÎN NECAZURI POȚI FI BINE.

I. UNIVERSALITATEA NECAZURILOR

BIBLIA ne spune că mai toate personajele ei au dat de necazuri la un moment dat, de la primii oameni până la Domnul Isus, cu toții au avut parte de probleme.

-„Iosif a pus întâiului născut numele Manase;"căci", a zis el,"Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele și toată casa tatălui meu." (Geneza 41:51)

-Regele David spune într-o cântare a treptelor: „Doamne, adu-Ți aminte de David și de toate necazurile lui!” (Psalmul 132:1)

-Iar apostolul Pavel le amintește fraților din Tesalonic: „Și, când eram la voi, v-am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceea ce s-a și întâmplat, cum bine știți”. (1Tesaloniceni 3:4)

-Chiar Fiul lui Dumnezeu a dat de necazuri, El spune la un moment dat: „Acum sufletul Meu este tulburat... ”. (Ioan 12:27)

De când a fost scrisă Biblia omul a evoluat, știința a progresat, bunăstarea a crescut, dar de necazuri tot n-am scăpat. Aripi frânte, iubiri neîmpărtășite, frici diverse, crize nesfârșite, dependențe chinuitoare, boli de toate felurile, ... sunt experiențe comune.

II. DIVERSITATEA NECAZURILOR

Cu toții experimentăm necazul, numai nu în același timp, nu în același fel, nu din aceleași cauze și nu trăite la fel. De pildă;

-Iov, care a spus, „Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină de necazuri”, a suferit din cauza lui Satan.

-Orbul de la scăldătoarea Siloamului s-a născut orb pentru a se vedea în el lucrările lui Dumnezeu. (Ioan 9:1-3)

-Israel a suferit de multe ori din pricina propriilor păcate. Unui evreu care era bolnav de 38 de ani, și pe care Domnul Isus tocmai îl vindecase, Mântuitorul îi spune: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău”. (Ioan 5:14) (Da, necazurile în general sunt consecință a lumii noastre căzute și a naturii noastre păcătoase.)

Supărările și necazurile sunt de multe feluri și sunt trăite diferit de la om la om.

-Cain era mâniat pentru că fratele lui Abel era mai bun ca el, mânia lui l-a făcut să aibă o față posomorâtă.

-Ana, nevasta lui Elcana, era înțepată mereu de potrivnica ei, iar ea își consuma necazul în tăcere și rugăciune.

-Saul, regele lui Israel, a fost muncit de un duh necurat, astfel că nu putea nici să răsufle ușurat și se răzbuna pe cei din jur.

-Regele Ahab era necăjit că nu putea avea via vecinului său Nabot din Izleel, supărarea l-a făcut să nu poată dormi noapte și să recurgă la crimă pentru a-și satisface pofta.

-În Evanghelii scrie despre o femeie care 12 ani a avut o scurgere de sânge, timp în care, disperată, și-a cheltuit toată averea cu doctorii.

-Ezechia a fost anunțat să-și pună casa în rânduială căci va muri, regele s-a pus imediat pe plâns.

-Orbul Bartimeu, probabil născut orb, și-a strigat în gura mare necazul.

-Iov, în boala și durerea lui ce mare, s-a luptat cu oamenii și cu Dumnezeu. Atunci când trecem prin necazuri avem tendința să dăm vina pe alții, să credem că numai nouă ni se întâmplă cele mai rele lucruri, să ne judecăm cu Dumnezeu chiar.

III. AJUTOR ÎN NECAZURI

În nici un moment din viață nu este mai necesar ajutorul ca atunci cânt treci prin necazuri. Dar unde se află ajutorul când ai nevoi mai mari? ... „Îmi ridic ochii spre munți… De unde-mi va veni ajutorul? întreabă psalmistul. Tot el are și răspunsul: „Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul”. (Psalmul 121:1-2)

BIBLIA SPUNE:

-„Căci El nici nu disprețuiește, nici nu urăște necazurile celui nenorocit și nu-Și ascunde fața de el, ci îl ascultă când strigă către El.” (Ps.22:24)

-„Când strigă un nenorocit, Domnul aude și-l scapă din toate necazurile lui.” (Ps.34:6)

-„Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor.” (Ps.107:13)

-„În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, și Îngerul care este înaintea feței Lui i-a mântuit; El însuși i-a răscumpărat, în dragostea și îndurarea Lui, și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat în zilele din vechime.” (Isa.63:9)

-„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângăieri, care ne mângăie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângăierea cu care noi înșine suntem mângăiați de Dumnezeu, să putem mângăia pe cei ce se află în vreun necaz!” (2Cor.1:3-4)

Suflete, când treci prin necazuri nu fugi de Dumnezeu, fugi la Dumnezeu. Tatăl ceresc este ajutorul nostru în vreme de nevoie. „Căci El nici nu disprețuiește, nici nu urăște necazurile celui nenorocit și nu-Și ascunde fața de el, ci îl ascultă când strigă către El”. (Psalmul 22:24) Iar după ce ai fost izbăvit, într-un fel sau altul, nu uita să-I mulțumești lui Dumnezeu, căci este scris: „Cheamă-Mă în ziua necazului, și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi! ... Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela Mă proslăvește, și celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu”, zice Domnul. (Psalmul 50:15,23)

IV. ÎNȚELEGEREA NECAZURILOR

DUMNEZEU a gândit în așa fel lucrurile încât și din necazuri să iasă ceva bun.

-Crizele au darul de a ne revela dependența de Dumnezeu și de a ne ține aproape de El. Apostolul Pavel spune la un momendat: „Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înșine, ci în Dumnezeu care învie morții”. (2Corinteni 1:9) Când e ușor toți pot, spune o vorbă. Prin încercările îngăduite de Domnul în viețile noastre avem ocazia cel mai bine să ne arătăm credincioșia față de Dumnezeu.

-Deasemeni, durerea, ce a fost numită megafonul lui Dumnezeu, este un instrument prin care Atotputernicul transmite omului că undeva există o problemă care trebuie luată în seamă până nu este prea târziu. Un cuget neliniștit este un strigăt de avertizare care se cere luat în seamă: „Pe când stătea Pilat pe scaun la judecată, nevasta sa a trimis să-i spună: "Să n-ai nimic a face cu Neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.". ( Matei 27:19)

-Apoi, în necazuri inima se face mai bună. În Vechiul Testament este scris: „Mai bună este întristarea decât râsul; căci, prin întristarea feței, inima se face mai bună”. (Eclesiastul 7:3) Noul Testament notează: „Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare,” (Romani 5:3) Să atingi înălțimea bucuriei în necazuri nu este la îndemâna oricui. Noi mai degrabă în necazuri ne pierdem cumpătul și speranța. Însă, după ce trece încercare și sufletul se liniștește observăm că adesea ajungem mai smeriți și mai puternici, căci, nu-i așa, tot ce nu te omoară te întărește.

-Și să nu uităm că la necaz se vede prietenul adevărat, adică, în încercări se descopere dragostea Domnului pentru poporul Său. Dumnezeu luminează, eliberează, vindecă, înoiește, ... El este Dumnezeul celei de a doua șanse. Chiar și în încercările cele mai cumplite Cel Prea Înalt pune limită de manifestare răului pentru a face existența posibilă. În bunătatea lui Dumnezeu trebuie să ne încredem, chiar și în ziua cea rea, căci El este mare și bun! Asemeni Lui, în necazuri, în loc să ne lamentăm, mai util ar fi să oferim mână de ajutor celor în necazuri ca și noi. Vom vedea imediat inimi vindecate și odată cu ale altora se va vindeca și a noastră.

V. ONESTITATE ÎN NECAZURI

Este ușor să dai lecții de înnot când ești pe marginea apei, în lupta cu valurile este însă teribil de greu. În suferință avem tendința naturală de a ne pierde liniștea și echilibrul, iar dacă viața ne este pusă în primejdie, pentru moment, putem ajunge chiar să fim iraționali. Mai apoi, după ce criza trece și revine liniștea, omul devine mai înțelegător și mai smerit. În mod normal necazurile ar trebui să ne apropie de Dumnezeu și să ne facă mai conștienți de dependența de El. Biblia spune: „În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea”. (2Corinteni 7:10)

Trebuie să fim onești. Atunci cânt vine necazul, cerul se întunecă și totul se vede în culori sumbre. Lumina dispare. Ai impresia în astfel de momente că ești singur și neînțeles, că toate relele ți se întâmplă numai ție, te vezi fără scară de ieșire din hău, cu Dumnezeu pornit împotriva ta. Doamne, de ce? ... Până când? ... Unde ești? ...

Vedeți dumneavoastră, Domnul Dumnezeu este mereu prezent. În El avem viața, mișcare și ființa, spune o vorbă veche. Cel Atotputernic, în harul său general, face viața posibilă. În credincioșia Sa, nu îngăduie să fim încercați peste puterile noastre, mai mult, tot El ne pune la dispoziție și mijloace de biruință. (1Corinteni 10:13)

Știți de ce se numește Dumnezeu Tată? ... Pentru că El are empatia unui părinte bun.

Trebuie să fim onești și recunoscători, pentru că Cineva acolo sus veghează, sunt mai multe zilele senine decât zilele cu furtună, iar dacă uneori lucrurile o iau razna, nu Dumnezeu este de vină. Toți trebuie să admitem, măcar în zile senine, faptul că suntem cu toții mici, murdari și vinovați, și că FĂRĂ DUMNEZEU NICI UNUL DIN NOI NU ESTE BINE.

O predică despre necazuri nu este o fericire... Este însă o mângăiere să îmi spună cineva că nu sunt singur, că cineva mă înțelege și mă poate ajuta. Suntem niște egoiști, arțăgoși și posomorâți, cărora Tatăl ceresc ne dă pâinea cea de toate zilele cu discreție și perseverență, fără să o cerem și fără să o merităm. Mai mult, Dumnezeu în dragostea Lui a dat pentru sufletele și veșnicia noastră pe Fiul Său la moarte, pentru ca prin credința în Isus să găsim iertare și fericire. Tatăl nostru din ceruri nu este insensibil, El are empatie pentru omul necăjit. „Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz”, spune Scriptura. Să ne bizuim pe harul divin pentru scăparea noastă la vreme de necaz, căci cei ce se încred în El nu vor fi dați de rușine.

-Doamne Dumnezeule adevărat, ajută-ne!

VI. BIRUIREA NECAZURILOR

DOMNUL ISUS ne pune înainte o perspectivă veșnică cu privire la biruință: „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea." (Ioan 16:33)

S-ar putea ca pentru unii cuvintele Domnului Isus să pară ciudate. Domnul tocmai le-a vorbit ucenicilor despre patimile prin care urma să treacă atât El cât și ei. Acum noi știm că Fiul lui Dumnezeu a fost omorât de lume. În ce fel a biruit Isus lumea? ... Fizic, „El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, ... stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce S-a înălțat la cer și Și-a supus îngerii, stăpânirile și puterile”, spune Scriptura. (1Petru 3:18-22) În afirmația Domnului Isus din Ioan 16 există și un înțeles spiritual ce vizează lumea. În lume se găsesc, pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, adică păcatul, care este și cauza primară a tuturor necazurilor. (1Iona 2:16) Prin moartea și învierea Sa, Fiul lui Dumnezeu a biruit păcatul și puterea păcatului, moartea. Iar celor care cred în Isus ca Domn și Mântuitor personal li se pune la dispoziție o biruință asemănătoare. Biruința Lui este și a noastră prin El. O biruință care transcende dincolo de moarte, o biruință eternă. Biblia spune: „Totuși, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit”, și „Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (Romani 8:37; 1Ioan 5:5)

Vedeți dumneavoastră, viața pe pământ este cu bune și rele, cu mai multe bune decât rele, dar și cu multe rele. Oricum ar fi ea însă, într-o zi, fiecare din noi ne vom îmbolnăvi atât de rău că vom muri. Iar apoi urmează veșnicia. Cine a umblat cu Dumnezeu pe pământ va continua cu Dumnezeu și în fericire. Cine și-a trăit viața fără Dumnezeu își va continua existența fără El, acolo unde este necaz veșnic. DE ACEEA AM SPUS CĂ, FĂRĂ DUMNEZEU ȘI FĂRĂ HRISTOS NIMENI NU ESTE BINE. DACĂ ÎNSĂ ÎL AI PE ISUS, AI VIAȚĂ VEȘNICĂ. (1Ioan 5:12-13) Biblia spune credincioșilor: „Știm, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veșnică”. (2Corinteni 5:1) Speranța noastră ultimă ține de veșnicia cu Dumnezeu și cu Hristos. Abia acolo vom putea striga: "Viu este Domnul, care m-a izbăvit din toate necazurile!”

Din totdeauna oamenii au căutat răspunsuri la problema răului. Care este cauza și de ce există răul? ... De ce suferă natura ignorantă, copii inocenți, oamenii buni? ... Cum se împacă existența durerii cu existența unui Dumnezeu suveran și iubitor? ...

Dumnezeu nu este la originea răului. El a creat o lume foarte bună, iar noi, în măreția, ordinea și frumusețea lucrurilor ce ne înconjoară putem vedea și simți puterea, înțelepciunea și dragostea Celui Prea Înalt. Dacă totuși poate fi ”învinuit” Dumnezeu de ceva atunci poate fi ”învinuit” de faptul că a creat o lume de făpturi libere, îngeri și oameni cu posibilitatea de a greși. Dar ce lume ar fi existat fără libertate? ... Răul de la cei răi vine. Domnul Dumnezeu a prevăzut din veșnicie posibilitatea ca unele din făpturile Sale să falimenteze, astfel că, pe lângă faptul că pune limite de manifestare răului și oferă asistența Sa la greu, a hotărât un final pentru rău, o zi de judecată și o veșnicie fără lacrimi.

Apocalipsa 21:1-7 „Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era. Și eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Și am auzit un glas tare care ieșea din scaunul de domnie și zicea: "Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut." Cel ce ședea pe scaunul de domnie a zis: "Iată, Eu fac toate lucrurile noi." Și a adaugat: "Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut și adevărate." Apoi mi-a zis: "S-a isprăvit! Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții. Cel ce va birui va moșteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, și el va fi fiul Meu”.

Deși nu avem toate răspunsurile, știm și simțim că Dumnezeu nu poate fi nici rău nici nedrept. Deci cei săraci, cei ciungi, cei orbi, cei șchiopi, ... cei flămânzi și însetați după neprihănire, sunt chemați să privească înainte prin credință la Ziua înoirii tuturor lucrurilor. Atunci, și numai atunci, orice lacrimă va fi ștearsă. Închinătorul inspirat exclamă: „... Iar după vis vine dimineața, / Atunci eu cu ulei îmi voi unge fața, / Și așa și prin necaz spre Tine sunt atras, / Mai aproape, Doamne, către Tine!”