De ce să bați la ușa încuiată?
Autor: Dany Căpătan
Album: Ajuns la cruce
Categorie: Evanghelizare
De ce să bați la ușa încuiată,
Când azi Hristos te cheamă ne-ncetat?
De ce să plângi cu viața sfărâmată,
Când prin Isus poți fi răscumpărat?

De ce să lași chemarea pe-altădată,
Când ceasul trece azi așa grăbit?
De ce să stai cu inima de piatră,
Când harul încă nu s-a isprăvit?

Pe cruce, sus, în chin și umilință,
Hristos păcatul lumii l-a purtat;
Prin sângele-I vărsat, cu biruință,
El calea către Tatăl ne-a trasat.

Nu aurul, nici fapta omenească
Pot șterge vina unui păcătos;
Ci jertfa Lui, iubirea Lui cerească,
Ne-aduc iertare, viață prin Hristos.

Va răsuna o trâmbiță în zare,
Și morții în Hristos vor învia;
El Însuși va veni în slavă mare,
Iar cei ai Lui spre cer se vor ‘nălța.

Atunci se va-ncheia orice-așteptare,
Și Mirele la nuntă va intra;
Cei pregătiți vor fi în sărbătoare,
Dar cei rămași afară vor striga.

Nu amâna întoarcerea la Domnul,
Căci nimeni nu cunoaște ziua Sa;
Și nu lăsa să te cuprindă somnul,
Ci ține-ți candela în noaptea grea.

Trezește-te! Hristos e la venire!
Nu-ți risipi în lume anii tăi!
Azi încă este har și mântuire,
Azi poți să lași păcatul și-a lui căi!

Nu aștepta să fie poarta-nchisă,
Când glasul Lui te cheamă din pustiu!
Căci astăzi Ușa încă e deschisă,
De lași pe mâine, poate fi târziu!

Hristos e Ușa, El este salvarea,
Adu la cruce tot trecutul tău!
Prin El primești în dar răscumpărarea,
Predă-ți viața azi lui Dumnezeu!

De ce să bați la ușa încuiată,
Când astăzi poți intra prin harul Său?
Nu amâna chemarea înc-o dată,
Ci vino azi, te cheamă Dumnezeu!

Căci va veni și clipa despărțirii,
Când ușa harului se va-ncuia;
Ferice de acei ce-au dat iubirii
Răspunsul lor, cât Domnul îi chema!

Dany Căpătan
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/347428/de-ce-sa-bati-la-usa-incuiata