Au fost odată două femei pe lume
Ana cea umilită, și Penina cu renume
Căci avea mulți fii și fiice
Iar Ana nu avea ce-i zice
Căci Domnul o făcuse stearpă
Iar Penina mereu se îngâmfa
Și fără milă pe sărmana Ana o înțepa
Cu vorbe pline de venin
Ce aduc în suflet numai chin.
Și Ana atunci nu mai mânca
Ci doar să plângă mai putea
Dar cu amărăciunea toată
Venea 'naintea unui Tată
'Naintea unui Dumnezeu ce-i bun
Ce asculta plânsul celor ce îl spun
Ce vede inima când e întristată
Ce vede nădejdea în El ancorată
Ce aude ce se spune în șoaptă
Ce scrie ruga pe buze purtată
Și arată că este ascultată
El vede că Ana e umilită
Chiar dacă de Elcana este iubită
El vede că Ana spre El se îndreaptă
Și-i cere cu bunăvoință spre ea să privească
Să îi facă bine, sa își amintească
Iar ea îi face o juruința sfântă, fără să glumească.
Atunci vine Domnul să-i ridice ocara
Să-i scoată din suflet întreagă povara
Căci i-a văzut toată umilința
Și vine El sa îi des biruința
Căci știe că Ana își ține cuvântul
Și nu o să-l uite pe Domnul Preasfântul!
Știe că Ana are un suflet milos
Și știe că Ana vorbește frumos
Ea nu se răzbună când e acuzată
De Eli zicând: că este beată!
Chiar daca e preot, dar ca Penina înțeapă
Ci Ana este femeie înțeleaptă
Ce vorbe alese spre Eli îndreaptă
Arătând că este femeie curată
Care la Domnul îi varsă inima toată
Și care la urma va fi binecuvântată
Chiar și de Eli și de Scumpul Său Tată
Cu un fiu ce va fi servul Lui
Un Samuel ce ascultă de glasul Domnului!
Deci Ana rămâne modelul stăruinței
Pentru toți care acceptă harul umilinței
Că vor trece prin toate cu steagul biruinței
Dumnezeu din Cer de bine le va cuvânta
Și nicidecum nu îi va evita!
Amin