Naomi și-ai săi din casă
Au plecat la moabiți,
Să pună pâine pe masă,
Hrană pentru-ai săi iubiți.

Însă totul se complică
Când iubitul ei bărbat
Piere, lăsând-o uimită
Și cu sufletu-ntristat.

Trece timpul, iar copiii
Se însoară în Moab;
Rut și Orpa au principii
Și li-e sufletul curat.

Însă suferința bate
Iarăși la Naomi-n prag;
Nu știe cum va răzbate,
Se simte ca un pribeag.

Mor copii, moare și soțul,
Nimic nu i-a mai rămas.
De acuma numai Domnul
O mângâie pas cu pas.

De ar fi știut Naomi
Planul Celui veșnic Sfânt,
N-ar fi tremurat ca pomii
Când dau peste ei un vânt.

Părintele nostru veșnic
Nu greșește niciodat';
Numele Lui e puternic,
Fie-n veci glorificat!

Dumnezeu, de-acol' din țară,
Vrea să o cheme pe Rut
Pentru-o misiune clară:
De-a ajunge-n neamul sfânt.

De te simți cuprins de patimi,
Greutăți în fel și chip,
Tu privește spre Naomi –
Prin necaz a biruit.

Căci aceste suferințe
Sunt spre-ndreptarea ta,
Să dezbraci a tale zdrențe,
Să te-mbraci în haina Sa.

Sau poate prin încercare
Domnul vrea ca să aducă
Oamenii de la pierzare,
Ca pe Rut în țara sfântă.

Chiar dacă Naomi, „Mara”
Ar fi vrut să i se spună,
Dumnezeu îi ia povara.
Femeile se adună:

„O, Naomi, cea plăcută,
Binecuvântări prin Rut
Ai primit, căci ești iubită –
Un nepot ea ți-a născut.

Căci ea face pentru tine
Mai mult decât șapte fii.
Iată, izbăvirea vine
Prin Rut și ai săi copii!"

Și așa e mângâiată
Pentru anii de dureri,
Naomi, ce altădată
A rămas fără puteri.

Nu lăsa amărăciunea
Să te-nvăluie la greu,
Ci înalță rugăciunea
Către Dumnezeu mereu,

Căci El poate să coboare,
Să transforme plânsul tău
Într-o binecuvântare –
Și aici, și-n cerul Său!