Fiți gata!
Autor: Delia Vele
Album: Dorul După Dumnezeu
Categorie: Revenirea Domnului
Fiți gata!
Ni s-a spus adesea: , , să fiți gata!"
Când va veni Domnul cu răsplata
Va răsplăti pe cel ce a vegheat
Și cu sârguință a lucrat.
Însă până atunci ni se cere pregătire
Să fim gata de răpire.
Ce mai așteptăm, cum ne raportăm,
În via Domnului mai lucrăm?
Ca să fim gata pentru ziua cea măreață
Când vom sta cu Domnul față -n față
Ne trebuie multă pregătire,
Haideți să nu mai stăm în ațipire!
Să nu mai fim nepăsători
De acum să fim mai silitori.
Să ne dăm silința fiecare
Să trăim mereu în ascultare.
Să nu ne prindă ziua aceea pe nepregătite
Sperând că avem un bun Părinte
Care ne iartă tot mereu
Și oricum ne va primi în Raiul Său.
Să nu ne hrănim cu nădejdi înșelătoare
Știm că cei ce trăiesc în neascultare
Și nu se pocăiesc de faptele lor
Nu vor fi cu Domnul Domnilor.
Până când vom sta în ațipire?
Am uitat că Domnul vine?
De ce tragem de timp și nu veghem?
Ne place-n starea de căldicel să stăm?
De ce stăm confortabili până-n ultima clipă?
De ce din timpul ce-l avem facem risipă?
Nu știm dacă mai avem timp să ne pregătim
Haideți de acum să ne străduim.
Să așteptăm pe Domnul, să fim gata
Să putem spune cu toți: Maranata!
Dacă vrem cu Domnul ce mai așteptăm?
Să ieșim din ațipire, să înaintăm!
Să nu stăm în nepăsare ca cele 5 fecioare
Că nu o să mai fie o dată viitoare.
Cu ce ne -am pregătit cu atât plecăm
Și o altă șansă nu o să mai avem.
Timpul înapoi nu-l mai putem da
Dar acum încă se mai poate repara,
Haideți să ne dăm silința fiecare
Să ascultăm de Dumnezeul nostru mare.
Să nu stăm nepăsători de harul acordat
Că însuși Dumnezeu ne-a luminat
Și a pus în noi dorul după veșnicie,
Să nu stăm în nepăsare de ceea ce o să fie.
Străduința noastră să fie în toi
Să nu ne prindă pe nepregătite ziua de apoi
Că rău ne-a părea dacă nu ne pregătim
Și despărțiți de Domnul dea pururi o să fim.
Dacă știm ce trebuie să facem
Haideți în starea asta să nu ne complacem.
Înaintare ni se cere să putem fi gata
Și Domnul să se-ndure să primim răsplata.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/346994/fiti-gata