Din Lumina Albă strângem
Dorul de viaţă
Şi când lacrima ne-o plângem,
Într-un timp de ceaţă.

Și când ninge cu petale
Scuturând cireşul...
Și când osteniți pe cale
Doar zărim culesul.

Din Lumina Albă, harul
Ne-a făcut aripă
Ca să depăşim hotarul
Vieţii de risipă.

Trestia să nu o frângem
Căutându-i vină
Iar Lumina, să n-o stingem...
S-o lăsăm Lumină!