La Domnul, sus, e cel mai bine,
Acolo nu mai sunt dureri,
Nu mai sunt lacrimi și suspine
Ci numai sfinte mângâieri!

Mi-e dor de cer și de lumină,
Acolo unde pot zbura
Descătușat de neagra tină
Și de amărăciunea sa...

Aici trăiesc doar pentru-o vreme,
Sunt numai un biet muritor
Ce mai târziu sau mai devreme
Va trece de-al morții pridvor!

Însă acolo-n sfânta Țară
Hristos un loc mi-a pregătit
Într-o cerească primăvară
Care nu va avea sfârșit.

La Domnul, sus, e cel mai bine,
De-aceea caut mereu spre nori
Căci în curând, din slăvi divine,
Eu voi primi aripi să zbor!