Tu nu m-ai lăsat, Isuse, Tu nu m-ai lăsat,
Oricât de departe-am fost, nu m-ai abandonat.
Mâna Ta ocrotitoare m-a păzit mereu,
Tu n-ai renunțat, o, Doamne, la sufletul meu.

Însă doar acum văd eu
Cât de mare ești
Și prin îndurarea Ta
Cum mă ocrotești.
Nu e dragoste mai mare
Printre oameni jos
Ca și dragostea lui Isus
Pentru-un păcătos.

Când eram pierdut prin lume, în faptele murdare,
Nu credeam că pot vreodată ca să primesc iertare.
Și-n strâmtorarea mea, Isuse, plângeam nemângâiat,
Tu m-ai atins în suflet, Doamne, de toate m-ai iertat.

De rătăcești și tu, străine, cum rătăceam și eu,
Umblând în fapte de rușine, pășești din greu în greu,
E pentru tine o salvare, și ea este Isus.
La El găsi-vei tu iertare, doar lasă-te atins.

Căci El primește pe oricine
Își plânge-al său păcat,
Îl spală Domnul de rușine
Și-l face-un om curat.
Atunci va spune cu glas tare:
„Există Dumnezeu,
Care dă deplină iertare
Sufletului meu.”