1. Azi, în prag de sărbătoare, când iubirea ia amploare,
Se deschide o nouă ușă, într-o zi strălucitoare.
Iar în casa cea frumoasă, plină astăzi de lumină,
Intră Domnul cu iubire și cu pacea Lui divină.

2. Nu e un simplu invitat, venit doar pentru serbare,
Ci e Domnul vieții noastre, Cel ce dă binecuvântare.
El le-a pregătit un drum și o casă minunată,
Unde dragostea să crească, de credință luminată.

3. Dintre-atâtea flori alese, ea e mireasa împodobită,
Cu o rochie albă, pură, de iubire înconjurată.
Flori în păr și flori la piept, chip senin și ochi duioși,
Parcă cerul o privește cu priviri de îngeri blânzi.

4. Iar mirele o așteaptă, cu emoție și dor,
În costum și cu speranța unui veșnic viitor.
Astăzi Domnul îi unește printr-un legământ curat,
Și le binecuvântează drumul ce de acum a început.

5. Vor clădi un cuib de pace, cu Hristos mereu în prag,
Vor învăța să se ierte și să se iubească cu drag.
Iar când norii vieții, Doamne, peste ei se vor opri,
Ține-le unite mâinile și ajută-i a zâmbi.

6. Dar în mijlocul mulțimii, printre zâmbete și flori,
Două mame își șterg în taină lacrimile de sub ochi.
Una-și strânge fata-n brațe, alta-și mângâie băiatul,
Și-ar dori să mai oprească pentru-o clipă iarăși timpul.

7. Câte nopți și rugăciuni, câte lacrimi în tăcere,
Câte brațe ce-au vegheat, câte griji și mângâiere!
Astăzi își trimit copiii către-un drum necunoscut,
Cu iubirea lor de mamă și cu dorul nevăzut.

8. Dar Isus le vede plânsul și le știe întristarea,
Le cunoaște dorul tainic și le simte apăsarea.
Le spune-n șoaptă blândă: „Nu vă temeți, Eu sunt viu,
Și voi fi mereu cu ei, chiar și-n ceasul cel târziu.”

9. Căci o mamă nu se pierde când copilul ei pleacă,
Dragostea rămâne vie, nici prin distanță n-o să treacă.
Iar acasă, peste vreme, se vor strânge iar la piept,
Cu nepoți și bucurie, sub al Domnului sfânt drept.

10. Astăzi lacrima și zâmbetul se împletesc ușor,
Două inimi își încep viața sub același dulce dor.
Iar în casa lor cea nouă, peste ani și peste vremi,
Să domnească pacea sfântă și iubirea Să o păstrezi.

11. Și când nunta se sfârșește, iar invitații au plecat,
Să rămână Domnul casei, Cel ce astăzi i-a legat.
Căci un cămin clădit cu Domnul, prin credință și iubire,
Va rămâne o viață întreagă binecuvântare și împlinire.