1. Doamne, astăzi vin la Tine cu România mea în gând,
Cu Carpații ei falnici și cu dorul ei cel sfânt.
Cu pământul ce-mi vorbește despre neam și rădăcini,
Cu biserici ce Te cheamă sub ai clopotelor crini.

2. Privesc crestele semețe ce se-nalță către soare,
Și pădurile bătrâne, îmbrăcate-n sărbătoare.
Văd izvoarele de munte cum coboară către vale,
Și Te rog să-Ți lași, o, Doamne, pacea peste aceste plaiuri.

3. Dunărea străbate țara, ducând apele spre mare,
Iar pe malurile sale se trezesc povești uitate.
Delta-și poartă frumusețea printre stuf și păsări călătoare,
Și mă rog să nu se piardă ale țării nestemate.

4. Marea Neagră-și poartă valul către zări nemărginite,
Iar pe țărm, sub cerul nopții, stelele par înflorite.
Doamne, câtă frumusețe ai așezat în această țară,
Câte daruri ne-ai dat nouă, fără plată și povară!

5. Văd câmpiile întinse, grâul copt în miez de vară,
Și livezile cu rodul ce se-apleacă peste țară.
Văd ogoarele muncite de români cu mâini trudite,
Și Te rog să le dai pâine, zile bune și sporite.

6. Văd căsuțe-n sate vechi, cu pridvoare și cu flori,
Porți sculptate-n lemn de oameni, meșteri harnici, iubitori.
Văd bătrânii stând la garduri, cu povești din alte vremi,
Și copii alergând prin curți, fără teamă și probleme.

7. Doamne, satul românesc poartă-n el o amintire,
Despre pâinea coaptă-n vatră și despre sfânta iubire.
Despre masa împărțită cu străinul obosit,
Despre omul care ajută fără a cere-a fi răsplătit.

8. Aud doina românească ridicându-se-n câmpie,
Și un fluier care plânge peste dealuri, cu târzie bucurie.
Văd costumele țesute cu migală și cu dor,
Și tradiții ce ne leagă de al străbunilor izvor.

9. Văd biserici de lemn vechi, ridicate cu credință,
Și mănăstiri pictate, pline de-a cerului dorință.
Văd lumina lumânărilor arzând în sfânt altar,
Și mă rog să nu se stingă din popor credința-n dar.

10. Dar, Isuse, dincolo de tot ce ochiul poate vedea,
Este un dor ce nu se stinge din România mea:
Sunt românii duși departe, peste mări și peste hotare,
Ce-și privesc copiii-n poze și își plâng părinții-n zare.

11. Câți au plecat cu o valiză și cu sufletul rănit,
Câți au spus „mă-ntorc acasă”, dar departe au rămas pribegiți.
Câți visează iar la satul unde mama îi așteaptă,
Și la poarta casei vechi, unde dorul nu se-ndreaptă.

12. Doamne, fii lângă părinții care singuri îmbătrânesc,
Lângă tinerii ce-n lume un viitor își construiesc.
Lângă cei ce duc în suflet limba noastră și-un suspin,
Și le-amintește că în Tine orice drum poate fi lin.

13. Că România nu e doar hotar, nici un steag în vânt purtat,
Nici doar pagini de istorie sau un nume consacrat.
Este câmpia care așteaptă, este graiul moștenit,
Este locul unde sufletul se simte de Tine ocrotit.

14. Dar mă doare, Doamne Sfinte, când văd ura dintre frați,
Când cei slabi sunt dați uitării și cei drepți sunt apăsați.
Când uităm că toți suntem trecători prin această lume,
Și că dragostea de-aproape nu se vinde pentru-un nume.

15. Nu Te rog să faci din țară un pământ fără durere,
Ci să dai celor în lacrimi mângâiere și putere.
Să ne-nveți să fim mai buni, să iertăm și să iubim,
Și în fiecare faptă numele Tău să-L preamărim.

16. Căci mi-e dragă România cu păduri și ape line,
Cu istoria ei bogată și cu tot ce-i bun în sine.
Dar mai mult decât podoaba ce se vede pe pământ,
Vreau ca oamenii să-L caute pe Hristos, Domnul cel sfânt.

17. Iar când se va stinge ziua peste dealuri și câmpii,
Când se vor întoarce acasă muncitorii și-ai lor fii,
Fie pace peste țară, fie pâine pe la mese,
Și iubire între oameni, iar credința să nu-nceteze.

18. Doamne, astăzi România nu Ți-o dau doar în cuvinte,
Ci cu tot ce port în suflet, cu nădejdi și rugăminte,
Ocrotește-i munții, marea, orice sat și orice casă,
Și adu-i pe toți la Tine, sub iubirea Ta aleasă.

19. Iar când cineva mă-ntreabă ce iubesc pe acest pământ,
Voi vorbi despre România și despre al Tău Cuvânt,
Căci iubirea mea de țară nu e doar dor și nostalgie,
Ci o rugă către Tine: Doamne, ține-o-n veșnicie!