1. Bogatul și săracul sunt trecători sub soare,
Și amândoi se-ntorc în lut la ultima chemare.
Căci Dumnezeu ne-a dat viață și suflare,
Iar vrednicia omului stă în suflet, nu în avere.

2. Degeaba ai palate și aur adunat,
Dacă în fața celui slab te-ai înălțat.
Nici banii nu îți pot cumpăra un suflet iubitor,
Nu te fac în fața Domnului mai vrednic sau mai bun.

3. Când pâinea îți lipsește în casă și foamea te doboară,
Te rogi cu lacrimi Domnului, nădăjduind să treacă.
Dar nici sărăcia nu e o scuză pentru un suflet rătăcit,
Căci omul poate fi sărac, dar drept și neclintit.

4. Când Dumnezeu te ridică din lipsuri și sudoare,
Să nu uiți cine ți-a fost sprijin în zilele amare.
Că unii, după ce ajung să aibă tot ce au vrut,
Îl uită pe Cel ce i-a sprijinit când n-au avut.

5. De-ar putea, omul ar avea coroană împărătească,
Palate, statui și slavă, ca lumea să-l cinstească.
Și-ar pune haina de împărat, cu aur pe veșmânt,
Uitând că e doar un fir de iarbă în fața Celui Sfânt.

6. Urcând mereu pe trepte, privește numai sus,
Pierde din vedere mâna care cândva l-a ridicat de jos.
Ajunge în vârf de munte și-i disprețuiește pe cei mici,
Neglijește că tot din El sunt făcuți săracii și cei vrednici.

7. Cândva purta un nume simplu, rostit cu drag prin casă,
Acum îl schimbă pentru faimă și de trecut nu-i pasă.
Îi este rușine de omul care ieri a fost,
De parcă aurul i-ar șterge trecutul și-al vieții rost.

8. Îi dai o mană de ajutor, el vrea să-i dai și brațul,
Îi dai un loc la masa ta, îți cere tot palatul.
Iar când nu mai ai ce-i dai, te judecă mânios,
Uitând că bunătatea e un legământ de folos.

9. Oricât ai fi de bun cu lumea, tot vei fi vorbit,
Căci omul judecă adesea ce n-a înțeles deplin.
Tu fă ce e drept și nu uita că Dumnezeu cunoaște
Și fapta săvârșită-n taină și inima ce plânge.

10. De aceea, Doamne, ține-ne departe de trufie,
Să nu ne vindem sufletul pe slavă și mândrie.
Dă-ne pâine pe masă și un cuget liniștit,
Să nu fim robi ai bogăției, nici de lipsuri copleșiți.

11. Omul vrea să ia cu el averea adunată,
Să treacă pragul morții cu slava câștigată.
Dar aurul rămâne-n urmă, iar trupul se întoarce-n lut,
Și numai Dumnezeu cunoaște ce-n viață am făcut.

12. În ziua judecății nici rangul nu te scapă,
Nici aurul nu poate plăti greșeala faptelor de-o viață.
Nu poți cumpăra cerul cu bogății și bani,
Ci ai nevoie de Hristos, de pocăință și de har.

13. Căci avuția cea mai mare nu e aurul din ladă,
Ci mila arătată celui ce n-are de-ale gurii pe masă.
Iar omul care Îl pune pe Hristos în centrul vieții sale,
Va ști că în fața Domnului iubirea e cea mai mare.