Conceptul de mit a reprezentat un pilon central al prieteniei dintre J. R. R. Tolkien și C. S. Lewis, fiind elementul care a influențat radical traiectoria literară și religioasă a amândurora. Cei doi profesori de la Oxford, membri fondatori ai grupului literar The Inklings, împărtășeau o pasiune profundă pentru miturile nordice, celtice și clasice, însă inițial aveau viziuni divergente asupra valorii de adevăr a acestora. Relația lor a redefinit modul în care cultura modernă înțelege mitul: nu ca pe o minciună ficțională, ci ca pe o prefigurare parțială a unui adevăr divin suprem.

          Noaptea de 19 septembrie 1931 a reprezentat un moment de cotitură pentru C. S. Lewis, în timpul unei plimbări pe aleea Addison's Walk de la Oxford, la care au participat cei doi împreună cu prietenul lor Hugo Dyson. La acea vreme, Lewis era teist dar nu creștin. El i-a spus lui Tolkien că miturile sunt frumoase și că prezintă povești fascinante, dar care nu au legătură cu realitatea. Răspunsul lui Tolkien a pus bazele teoretice pentru tot ce urmau să scrie ulterior. Tolkien a argumentat că ființa umană nu este doar un produs al evoluției, ci este creată după chipul și asemănarea unui Dumnezeu Creator. Deoarece suntem creați de un Creator, avem abilitatea înnăscută și datoria de a crea, la rândul nostru, lumi și mituri. Când scriem mituri, nu mințim, ci reflectăm lumina divină prin propriile noastre culori. Tolkien l-a ajutat pe Lewis să înțeleagă creștinismul nu ca pe o simplă listă de dogme reci, ci ca pe mitul suprem care s-a prăbușit (a devenit realitate) în istorie. „Povestea lui Hristos este pur și simplu un mit adevărat: un mit care lucrează asupra noastră în același mod ca celelalte, dar cu această diferență uriașă — că s-a întâmplat cu adevărat.” (C. S. Lewis)

          La doar câteva zile după această discuție, C. S. Lewis s-a convertit la creștinism, un eveniment care a permis ulterior apariția Cronicilor din Narnia. În viziunea lor comună, Lewis și Tolkien considerau că miturile păgâne (moartea și învierea lui Osiris) sunt încercări ale umanității de a exprima o dorință profundă după mântuire și nemurire. Însă întruparea lui Isus Hristos, moartea și învierea Lui reprezintă realizarea istorică a acestor arhetipuri. Dumnezeu a folosit propriul limbaj al imaginației umane (mitul) și l-a transpus în realitatea noastră istorică (în Iudeea și Galileea - părți ale Imperiului Roman în primul secol, în timpul domniei lui Augustus și Tiberius, sub guvernarea lui Pilat din Pont).