Ce poveste minunată!
Ce poveste-adevărată!
S-a vestit și s-a mai spus
De istoria lui Isus!

Dar, atât cât se mai spune,
Tot rămâne o minune:
Dumnezeu nu ne-a uitat!
L-a trimis pe Cel curat,

Să se nască, să trăiască,
Mai apoi să se jertfească,
Pentru noi, pentru cei vii,
Pentru cei ce-L vor primi.

Nașterea Fiului Sfânt,
Consemnată în Cuvânt,
A fost cum s-a profețit,
Chiar la ceasul potrivit.

Într-o noapte înstelată
Îngerul Gavril se-arată
Unei tinere fecioare,
Ce i s-a făcut har mare:

„Plecăciune, o, Marie,
Binecuvântată fie
Viața ta, căci fericită
Tu, de-acum vei fi numită!

Duhul Sfânt, când va veni,
Dumnezeu te va umbri
Și-ți va crește bucuria,
Căci vei naște pe Mesia!

Va fi mare Fiul veșnic,
Căci Tatăl atotputernic
Îi va da tron de domnie
Și aici și-n veșnicie".

"Facă-mi-se voia sfântă,
După cum vrea și cuvântă
Cel ce-mi este Domn și Rege,
El ce știe și alege".

Cu această scurtă rugă,
Ea, Maria, ca o slugă,
Acceptă voia divină,
Cu o inimă deplină.

Nu știa că Prințul păcii,
Va învinge boldul morții,
Va muri, luând păcatul
Omenirii Împăratul!

Îngerul plecă-n lumină,
Dar povestea nu termină,
Nu se-oprește dintr-o dată
Căci, August Cezarul, iată,

Dă poruncă să se-nscrie,
Toată lumea și să vie
Toți, pe rând, cu mic, cu mare,
Pân' la ultima suflare.

Trebuia să se-mplinescă
Profeția cea cerească:
Pruncul Sfânt va fi născut
Unde David a crescut.

Betleemul din Iudeea
Va fi scris în ziua-aceea
Ca și locul minunat,
Unde Domnul S-a-ntrupat.

Dar, fecioara cea iubită
Se știa că-i logodită
Cu un om neprihănit,
Iosif, un tâmplar smerit,

Ce-a aflat descoperirea,
Dar nu a crezut vestirea
Și a vrut tăcut s-o lase,
Cum inima-l îndemnase.

Însă îngerul, în vis,
I-a vorbit că e prezis
Și această întâmplare
Vine de la Cel mai mare.

Iosif a recunoscut
Că Acest Prunc nenăscut
Va fi pacea, bucuria...
Și a luat-o pe Maria.

Și așa au vrut și ei
Să se-nscrie, ca evrei,
Prin aceasta lege dată,
Ce nu trebuia călcată.

Căutând să poposească,
N-a fost nimeni să-i primească,
Dar, în staulul aflat,
S-au oprit și-au înnoptat.

Într-o iesle-n Betleem,
Se naște Fiul suprem,
Într-un loc, pe paie jos,
Se năștea Isus Cristos.

În acel ținut, în noapte,
Când tăcerea poartă șoapte,
Își păzeau turma păstorii,
Așteptând să vină zorii.

Într-o clipă văd un înger
Ce-a venit ca și un fulger,
Iar o slavă minunată
A umplut chiar zarea toată.

Fiindcă s-au înfricoșat,
Îngerul veste le-a dat:
„Nu vă temeți, căci Cel Sfânt,
S-a născut azi pe pământ!

El va fi Mântuitor,
Pentru oameni și popor,
În cetatea lui David,
Cristos Domnul a venit!

Iată semnul arătat:
Pruncul va fi înfășat
Și-ntr-o iesle veți găsi
Un Copil din veșnicii".

Și deodată s-au unit
Oști cerești din infinit,
Lăudând pe Creator,
Într-un glas înălțător:

„Slava să o dăm mereu
Numai Lui, lui Dumnezeu!
Pacea fie pe pământ
Printre cei cu alb veșmânt!"

Au plecat în grabă dar,
Pân' la locul din hotar,
Unde-n iesle au găsit
Chiar așa cum s-a vestit.

Dar, povestea nu se-oprește,
Fiindcă Biblia vorbește
Că din vechiul Răsărit
Niste magi iată-au sosit,

Întrebându-l pe Irod,
Împăratul incomod,
În Ierusalimul sfânt,
Cu un scop și cu un gând.

Căutau un prunc născut
Nu demult, căci au văzut,
O stea cum n-au mai aflat
Și știau că-i Împărat.

Li s-a spus unde-L găsesc,
În ținutul evreiesc,
Betleemul amintit
Din mesajul profețit.

Steaua care i-a condus,
A ajuns pân' la Isus,
Iar când magii L-au aflat
Pruncului S-au închinat.

Au vărsat din vistierie
Aur, smirnă și tămâie,
Fiindcă L-au recunoscut
Pe Acel ce L-au văzut.

S-au întors apoi acasă,
Cu-o imagine frumoasă,
Dar, povestea s-a schimbat
Dintr-o dată în oftat.

Însă, nu vom mai vorbi
De Irod și de copii,
Căror plânsul le-a curmat
Prin decretul lui de stat.

Din istoria ce s-a spus,
Nașterea Celui de sus,
Întruparea Domnului
E mesajul harului!

Bucuria e prezentă,
Întristarea e absentă,
Când, cu îngerii în cor
Îl slăvim pe Salvator.

Nu doar magii dăruiesc,
Ci toți cei ce Îl iubesc,
Căci poate n-avem comori,
Dar avem în inimi dor!

„Slava să o dăm mereu
Numai Lui, lui Dumnezeu!
Pacea fie pe pământ
Printre cei cu alb veșmânt!"

„Isus S-a născut!"