Perioada de logodnă se încheia când mirele se întorcea să își ia mireasa. Dar până atunci ea trebuia să se pregătească pentru mirele ce va veni.

7. Pregătirea miresei

În anul de așteptare, în perioada în care mirele era plecat la casa tatălui pentru a construi casa, mireasa nu stătea cu mâna în sân, nu stătea leneșă pur și simplu așteptând. Nu, ea trebuia să se pregătească, și avea de făcut trei lucruri în vederea pregătirii, pentru că de ceea ce făcea ea, depindea dacă nunta va fi una glorioasă sau umilitoare pentru ea:

a)      Rochia de nuntă

Rochia de nuntă nu putea fi cumpărată, nu putea fi împrumutată, ci trebuia să fie făcută de către mireasă cu mâna ei. Dacă mirele trebuia să zidească cu propriile lui mâini casa pentru mireasa lui, acesta trebuia să își croiască cu propriile ei mâini rochia de mireasă ca semn de apreciere pentru mirele ei. Rochia nu era doar un obiect de decorare, ci era o declarație publică care arăta cât de important era mirele pentru ea. Mireasa care lua lucrurile în serios își pregătea cea mai frumoasă rochie pentru mirele ei, cea care era delăsătoare, distrasă de alte lucruri, își făcea o rochie sărăcăcioasă. Când venea momentul, rochia pe care o purta era rochia pe care și-a făcut-o cu propriile ei mâini, era rochia care descria într-un mod vizibil caracterul miresei.

Apocalipsa (19:7-8) soția Lui s-a pregătit și i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat.” (Inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților.)

Mireasa nu primea rochia de nuntă când se auzea mirele în depărtare, mireasa îmbrăca ce a pregătit ea însăși în acel an de separare. La fel și noi trebuie să ne pregătim pentru întoarcerea mirelui, haina noastră va fi făcută din ce am pregătit cu mâinile noastre, și ar trebui să fie făcută din ascultare, slujire, supunere, sacrificiu, generozitate, iertare, credincioșie, acele momente în care ți-ai pus mirele mai presus decât lumea, decât atracția lumii. Iacov (2:17) Tot așa, și credința, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși. Mireasa care se pregătește de nuntă printr-o credință fără de fapte, este o mireasă fără de rochie.

b)     Cufărul

Fiecare mireasă din Israel avea un cufăr de nuntă, care de obicei era făcut de către tatăl fetei, și era pus lângă patul miresei. În el, mireasa își punea lucrurile pe care dorea să le ducă cu ea când mirele venea. Haine, ustensile, bijuterii – trebuia să aleagă înțelept ce pune în cufăr și ce nu, pentru că trebuia să poată duce ea cufărul, nimeni nu o ajuta. Iar în fiecare noapte, înainte de culcare își verifica cufărul pentru a se asigura că totul este la locul lui. Când mirele venea, avea doar câteva minute la dispoziție înainte să plece pentru totdeauna din casa părintească. Ce era în cufăr ducea cu ea, ce nu era acolo rămânea în spate. Mireasa nu trăia ca și cum ar avea ani mulți la dispoziție ca să fie gata pentru revenirea mirelui, ea era gata ca și când mirele ar putea veni în orice moment. Pentru că nu știa exact momentul în care va reveni mirele, ea trăia pregătită în tot timpul de așteptare.

Dacă mirele vine la noapte, noi ce avem în cufărul nostru? Ce prețuim mai mult, cu ce este plin cufărul nostru? Care sunt lucrurile de care ne-ar fi rușine să le vadă, ce ar găsi în telefoanele noastre, în accesările noastre pe internet.

c)      Candela

Un al treilea lucru pe care mireasa trebuia să îl facă era să aibă candela plină de ulei tot timpul. Nu era vorba de a arde candela, era despre a avea suficient ulei în candelă pentru nopțile lungi de așteptare. Nu era vorba despre a lumina cu candela câteva zile după ce mirele a plecat, ci de a avea suficient ulei astfel încât candela să ardă săptămâni și luni la rând până ce mirele se reîntoarce. Mireasa trebuia să facă zilnic o activitate aparent plictisitoare, umplerea candelei cu ulei. Dar, conștientă de realitatea faptului că acea candelă o va ajuta să își vadă mirele pe care îl așteaptă cu atât de mult drag, umplerea candelei cu ulei nu mai era plictisitoare, era un ritual pe care îl făcea repetitiv cu gândul la viitor, la mirele ce va reveni. Nu doar că trebuia să poată fi văzută de mire, ci, trebuia să fie gata când acesta sosea, astfel încât în mod tradițional mireasa era tot timpul îmbrăcată cu rochia de mireasă.

De când mirele pleca și până ce se întorcea, mireasa trăia într-o așteptare continuă, o perioadă în care trăia doar cu gândul la mirele ei, și la lucrurile minunate care o așteaptă în casa pregătită de el. Iminența revenirii era o certitudine pentru mireasă și trăia cu gândul acesta: că mirele poate veni oricând, în orice zi sau noapte, la orice ceas din zi sau noapte.

La fel și Biserica trăiește într-o așteptare continuă, de la înălțarea lui Hristos la cer, Biserica a intrat în etapa de așteptare și pregătire.

8. Întoarcerea mirelui și ridicarea miresei

Când tatăl hotărăște că mirele a finalizat casa pentru mireasă, când este suficient de frumoasă pentru a primi mireasa, tatăl îi dă consimțământul mirelui să plece să își i-a mireasa. El nu pleacă singur, ci însoțit de prieteni, iar sosirea și apropierea mirelui era anunțată prin trâmbițe. Prietenii mergeau înaintea mirelui și sunau din trâmbițe, iar de partea cealaltă prietene ale miresei mergeau de la casa miresei în întâmpinarea mirelui. Isus i-a această parte a ritualului și o folosește într-o pildă pentru a da o învățătură cu privire la modul în care El ca mire ceresc trebuie așteptat. Vegherea este un element cheie al vieții de credință. În scriptură, Simbolurile sunt importante, iar untdelemnul este simbolul Duhului Sfânt, „Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea şi în mândrie.” (1 Samuel 16:13)

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți... ” (Isaia 61:1) (Profeție despre Mesia)

Participarea la nunta Mirelui Ceresc este condiționată așadar de prezența Duhului Sfânt în viața celui credincios, pentru că cei ce sunt ai lui Hristos au Duhul Sfânt.

Când mirele se apropie de casa miresei, apropierea lui era anunțată prin sunet de trâmbiță. Prietenii mirelui care mergeau înaintea lui, sunau din trâmbiță astfel încât toată comunitatea să știe că urmează să ajungă mirele.

Apoi, după ce alaiul de nuntă se întregește cu fecioarele ieșite în întâmpinare, mireasa este ridicată și purtată pe umeri într-un palanchin înspre casa zidită de mire.

Hristos se va întoarce să își ia mireasa, să își ia Biserica, iar întoarcerea Lui va fi anunțată prin sunet de trâmbițe.

Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi noi, cei vii care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. (1 Tesaloniceni 4:16-17)

Biserica va fi ridicată la cer în același mod în care mireasa este purtată în palanchin către mirele ei.

9. Ospățul de nuntă – celebrarea finală

După ce mireasa a fost ridicată și dusă la casa tatălui mirelui, cuplul intră în încăperea nupțială pentru a-și consuma unirea.

Ușa este închisă în urma lor, iar ei rămân împreună, în intimitate, timp de șapte zile, în timp ce oaspeții se adună pentru a sărbători. Petrecerea de nuntă are loc fără miri.

Abia după șapte zile mireasa iese și este prezentată lumii drept soția mirelui.

O nuntă tradițională din Galileea dura șapte zile, dar nunta unui rege? Aceea dura șapte ani.

Biserica, Mireasa lui Hristos, va fi răpită pentru a fi cu El la Răpire și va rămâne ascunsă împreună cu El timp de șapte ani.

În timp ce pământul trece prin judecată, Mireasa se bucură de Cina Nunții Mielului.

Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit (Apocalipsa 19:7)

Unirea lui Hristos cu Biserica este una perfectă, pentru că Biserica este Mireasa Lui și în același timp Trupul Lui.

Biserica este Mireasa Lui

Efeseni 5:31–32 – „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevestea sa și cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos și despre Biserică)”

Biserica este Trupul Lui

Efeseni 1:22-23 – „El I-a pus totul sub picioare și L-a dat cap peste tot Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plinește totul în toți.”

Iar apoi avem versetul din Marcu De aceea îi va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa. Și cei doi vor fi un singur trup. » Așa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup. (Marcu 10:7-8) care explică modul în care trupul miresei devine una cu al mirelui, astfel încât mireasa se contopește cu mirele. Deci cele două descrieri ale Bisericii ca fiind Mireasa și Trupul lui Hristos, nu intră în contradicție ci se completează reciproc.

Mirele a venit. Mireasa este cu El. Ușa este închisă. Iar ospățul începe. Ospățul nunții nu este sfârșitul. Este începutul veșniciei.