Mireasma toamnei îmi pătrunde-n suflet
și-n inima topită de-așteptare...
Înveșmântat în alb, curat în cuget,
Printre frunze căzând, caut spre zare... .

Credeam că vei veni în miez de vară...
Mă pregătisem îndelung, ca o mireasă...
Dar Tu, drag Mire, văd că-ntârzii iară
Și albe pânze trec peste-a mea casă...

Miros plăcut de fum mă înfășoară,
Tomnatic, blând, sosind de prin grădini,
Văd ultimele raze-n fapt de seară,
Curând se vor aprinde sus lumini.

Ne-om întâlni pe nori până ce roada
va fi în mari hambare adunată?
Sau după ce pe 'nalte culmi, zăpada,
se va așterne lin, catifelată?

Doar Tu știi, Doamne, ceasul revenirii,
Cât e de-aproape, cât e de departe,
Și cu atât mai mult, clipa Răpirii
De va fi-n miez de zi sau miez de noapte.

Ca o fecioară înțeleaptă, eu știu bine
Că datoria mea e să Te-aștept
Scrutând mereu tăriile divine,
Prin Duhul Sfânt, cu dor aprins în piept!

Cad frunzele și-acoperă cărarea
Dar eu fierbinte îmi doresc să zbor
Spre plaiuri veșnice unde cântarea
Înmănunchează-n cor frați și surori!

Visez deja la marea sărbătoare
În care eu voi fi a Ta Mireasă:
Va fi o nuntă făr-asemănare
Cu Tine, Mire drag, în sfânta Casă!