Biblia ne amintește despre trei temple mai speciale. Acestea reflectă câteva moduri în care Dumnezeu ni s-a revelat de-a lungul istoriei omenirii. Primul templu a fost un edificiu magnific, o adevărată minune a lumii antice. Solomon l-a construit și I l-a dedicat lui Dumnezeu (care l-a sfințit). Acest templu trebuia să fie sediul central al prezenței lui Dumnezeu pe pământ. Al doilea templu ne duce cu gândul la Isus Hristos, Cel care S-a coborât pe pământ ca să rezolve problema păcatelor noastre. Într-adevăr, Mântuitorul ne-a vorbit despre templul trupului Său (Ioan 2:19). Chiar dacă oamenii aveau să strice acest templu, El l-a ridicat la loc în trei zile (Mântuitorul făcea referire la patimile, la moartea și la învierea Sa). La Rusalii (cincizeci de zile după înălțarea la cer a Mântuitorului) a apărut un al treilea templu, alcătuit din ființe umane distincte. Această nouă specie de oameni (cei născuți din nou) formează biserica lui Isus Hristos. Apostolul Pavel ne confirmă că biserica reprezintă trupul lui Isus Hristos, o mulțime de persoane în care El a luat chip cu adevărat. Acesta ne mai spune că noi suntem templul lui Dumnezeu și că Dumnezeu Duhul Sfânt locuiește în noi (1 Corinteni 3:16; 1 Corinteni 6:19-20).

          Dumnezeu S-a revelat în istoria omenirii prin intermediul a trei Voci divine. Vocea lui Dumnezeu Tatăl s-a făcut auzită pe muntele Sinai (când Moise a primit Legea din partea lui Dumnezeu) sau pe muntele Carmel (când s-a coborât foc din cer, în confruntarea dintre Ilie și profeții lui Baal). Nimeni nu putea contesta această Voce. Oamenilor le era frică să se apropie de locul unde se cobora prezența lui Dumnezeu. Pe muntele Sinai, evreii s-au retras îngroziți din prezența lui Dumnezeu, implorându-l pe Moise să se apropie de El în locul lor. În plus, puțini evrei L-au urmat cu adevărat pe Dumnezeu, chiar și dintre cei care au auzit acea Voce ca de tunet. Pe vremea Mântuitorului, Vocea divină a luat chipul lui Isus Hristos - Cuvântul s-a făcut trup. Cu toate că vorbea cu autoritate, Vocea lui Isus era o voce omenească care nu-i punea pe fugă pe israeliți. Aceștia puteau vorbi direct cu Fiul lui Dumnezeu, puteau să-L atingă, să-L ignore și să-I producă suferință. Însă după înălțarea la cer a Mântuitorului, Vocea divină a luat forme noi. În ziua Cincizecimii, au coborât limbi de foc peste credincioși. Ucenicii care fugiseră după ce autoritățile L-au prins Isus au devenit mesagerii lui Dumnezeu pe pământ. De fapt, Isus Hristos a încredințat bisericii Sale misiunea de a răspândi Evanghelia mântuirii în toată lumea. Iar Duhul Sfânt locuiește înlăuntrul nostru și ne umple cu prezența lui Dumnezeu. Vocea Duhului Sfânt este cea mai vulnerabilă dintre toate. Biblia ne spune că Duhul Sfânt poate fi întristat sau stins, ceea ce nu se poate întâmpla cu rugul aprins al lui Moise sau cu focul de pe muntele Carmel. Cu toate acestea, Vocea Duhului Sfânt este cea mai intimă dintre toate. Duhul Sfânt ne călăuzește în tot adevărul, ne cercetează atunci când păcătuim, ne mustră și ne învață. Chiar și în momentele mai dificile, când nu știm cum să ne rugăm, Duhul Sfânt mijlocește pentru noi cu suspine ce nu se pot exprima în cuvinte. Dumnezeu ne-a încredințat nouă reputația și misiunea Sa. Noi suntem reprezentanții lui Dumnezeu pe pământ. Modul în care ne comportăm se răsfrânge asupra Lui, tot ceea ce facem noi Îl afectează. Cine vrea să Îl vadă pe Dumnezeu, să se uite înspre oamenii care Îi aparțin (și care sunt plini de Duhul Sfânt).

          Scriitoarea Dorothy Sayers afirmă că Dumnezeu a îndurat trei mari umilințe în încercarea Lui de a salva omenirea. Prima dintre ele a fost întruparea, care a însemnat încătușarea Sa într-un trup fizic. A doua umilință a fost crucea, când Mântuitorul a îndurat durerea și rușinea execuției publice. A treia umilință este biserica - Dumnezeu și-a încredințat propria reputație unor oameni păcătoși ca noi. Imperfecțiunile bisericii lui Isus Hristos reprezintă un preț mare pe care Dumnezeu Îl plătește. Deseori, noi nu ne-am ridicat la înălțimea idealului lui Dumnezeu. Iar lumea, care ne privește cu atenție, Îl judecă pe Dumnezeu în funcție de caracterul nostru, al celor care spunem că suntem parte a bisericii Lui.