Una dintre relatările lui Kierkegaard aduce în prim plan un împărat foarte puternic de care se temeau toate națiunile pământului. Însă acest rege era îndrăgostit de o umilă fecioară. Acesta nu știa cum să-și mărturisească dragostea față de această femeie, din cauza diferențelor de rang dintre cei doi. Dacă ar fi adus-o la palat și i-ar fi dăruit multe bogății, cu siguranță că ea nu s-ar fi opus. Nimeni nu avea curajul să i se opună. Însă împăratul nu era sigur dacă fecioara respectivă l-ar fi iubit cu adevărat și dacă ar fi fost fericită lângă el. Exista pericolul ca fecioara să nu fie sinceră și să tânjească în adâncul inimii ei după viața simplă pe care o ducea înainte. Împăratul se gândea să se ducă la coliba din pădure însoțit de alaiul împărătesc și de garda sa personală. Dar poate că și acest gest ar fi lăsat-o fără grai. Regele nu-și dorea o slujnică servilă, ci o parteneră de viață pe măsura lui. Acesta își dorea ca dragostea dintre ei să acopere diferențele de rang. Împăratul nici nu voia să-i suprime fetei libertatea de alegere, intimidând-o cu măreția sa. Prin urmare, a hotărât să se smerească. Acesta s-a îmbrăcat ca un cerșetor și, deghizat astfel, s-a apropiat de coliba fecioarei. Împăratul și-a luat o nouă identitate și a renunțat la tron ca să câștige inima fetei. [1]

          Ilustrația din parabola anterioară face referire la întruparea lui Isus Hristos. Mântuitorul S-a smerit și a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor, ca să rezolve problema păcatelor noastre (Filipeni 2:6-8). Deseori, în relația Sa cu ființele umane, Dumnezeu S-a smerit pe Sine. Acesta S-a coborât de la o stare superioară pentru a le vorbi unor ființe de o condiție modestă. Într-adevăr, Dumnezeu ni S-a revelat în multe feluri și chipuri (prin Lege, prin profeți, prin patriarhi). Dar niciunul dintre aceste acte ale lui Dumnezeu nu se compară cu întruparea Lui (Evrei 1:1-3). Asemenea împăratului din povestea lui Kierkegaard, Fiul lui Dumnezeu a renunțat la poziția și la slava pe care le avea în cer. El Și-a luat o nouă identitate (Fiul Omului) și a luat chip de om. A fost cel mai uimitor și mai măreț act de smerenie din istoria universului. Prin Isus, copilașul născut într-un grajd și așezat într-o iesle, Dumnezeu a găsit o modalitate de a se apropia de oameni astfel încât aceștia să nu se mai teamă (Luca 2:10-12).

Bibliografie:

[1] Parafrazare după Philosophical Fragments, Søren Kierkegaard, pp. 31-43