1. Nu mă opri din calea mea, străine, că nu am timp să stau,
Căci către Cel pe care-L caut, de-atâta vreme, alerg și eu.
De mă privești cu mirare și mă-ntrebi încotro mă duc,
Îți răspund din mers: „Iartă-mă, nu am timp să mă opresc acum.”

2. O mamă îmi iese-n cale și mă-ntreabă de ce mă grăbesc,
Un bătrân își ridică mâna și mă roagă să-l privesc.
Un copil mă strigă-n urmă, dar eu nu mă pot întoarce,
„Iartă-mă, nu am timp, inima spre Domnul mă pornește.”

3. Un om îmi spune: „Mai rămâi, că drumul tău mai poate-aștepta”,
Altul îmi spune: „Nu te teme, ai destulă vreme-n viața ta.”
Dar eu trec printre mulțime, fără să mă uit înapoi,
„Nu am timp, căci Hristos mă cheamă dinspre zări.”

4. O femeie-mi pune mâna peste braț și mă întreabă: „Unde pleci?”
Ce cauți cu-atâta grabă, când sunt drumuri și pe-aici?”
Mă desprind cu greu de ea, cu privirea către zare,
„Iartă-mă, dar nu am timp, am un drum fără de întoarcere.”

5. Mă împiedic de-o piatră și mă prăbușesc pe cale,
Îmi rănesc genunchii-n sânge, dar mă ridic de pe cărare.
Cei din jur îmi spun: „Oprește-te, nu vezi cât te-ai rănit?”
„Nu am timp să-mi caut rana, către Domnul am pornit.”

6. Unul râde, altul strigă, altul spune că-s nebun,
Altul vine după mine și mă roagă să mă întorc acum.
„Ce găsești la capătul căii? Ce te face să alergi?”
„Nu am timp să îți răspund, timpul meu ai să îl scurgi.”

7. Un zid mare-mi stă în față, ridicat până la cer,
Parcă însuși drumul spune că de-aici nu mai pot trece.
Mâinile-mi cuprind piatra, caut loc ca să mă sui,
Iar din urmă glasuri strigă: „Lasă, nu vezi că te chinui!”

8. „Nu am timp să vă ascult, nu am timp să mă întorc,
Nu am timp să-mi pierd nădejdea, nu am timp să mă opresc.
Chiar de-mi va sta lumea-ntreagă ca un zid înaintea mea,
Eu voi trece peste toate, căci mă cheamă dragostea.”

9. Mai departe, altă poartă îmi închide drumul greu,
Iar un glas îmi spune-n șoaptă: „Nu mai căuta pe Dumnezeu.”
Altul râde și-mi arată toate greșurile mele,
Dar eu trec cu ochii-n lacrimi peste glasurile rele.

10. „Nu am timp să-mi plâng trecutul, nu am timp să-l cercetez,
Nu am timp să-mi număr vina, nu am timp să mă opresc.
Dacă toate câte-am fost vreodată stau acum în urma mea,
Nu am timp să mă întorc, căci mă cheamă mila Sa.”

11. Un prieten mă ajunge și mă prinde de vestmânt:
„Ce te-apasă? Ce te mână? Ce-ai găsit atât de sfânt?”
Mă întorc pentru o clipă și îi spun cu glas smerit:
„Nu am timp să-ți spun acuma, către Domnul am pornit.”

12. „Dar de ce nu stai cu noi? De ce fugi necontenit?
Nu vezi câte lași în urmă? Nu vezi câte-ai părăsit?”
„Văd, dar toate sunt nimica față de ce am de găsit,
Nu am timp, nu am timp, către Domnul am pornit.”

13. Și cu fiecare pas mai greu, cu fiecare răsuflare,
Simt cum drumul meu se umple tot mai mult de încercare.
Oameni vin din toate părțile să mă oprească de pe cărare,
Dar eu trec printre ceată, repetând: „Nu am timp de-așteptare.”

14. Unul-mi spune că-i prea târziu, altul spune că-s pierdut,
Altul spune că păcatul meu nu poate fi iertat nicicând.
Dar în piept îmi crește-o rază, iar nădejdea-mi dă putere,
„Nu am timp să cred minciuna, Hristos mă cheamă spre înviere.”

15. Un alt glas îmi spune: „Stai, că poate nu-L vei întâlni,
Poate drumul tău se pierde și zadarnic vei veni.”
Dar eu fug cu și mai multă hotărâre către El,
„Nu am timp să mă îndoiesc, căci nădejdea mea e-n El.”

16. Și de-mi cade lângă cale câte-un lucru ce-am purtat,
Nu mă plec să-l iau din urmă, căci de lume m-am depărtat.
Tot ce poate să mă țină înapoi rămâne jos,
„Nu am timp pentru nimic, când alerg înspre Hristos.”

17. Unul plânge, altul strigă, altul vine după mine,
„Mai rămâi, că poate mâine vei găsi un drum spre bine.”
Eu mă rog să mă ierte pentru felul meu grăbit,
„Nu am timp, iertați-mi graba, către Domnul am pornit.”

18. Și cu hainele zdrobite, cu genunchii plini de praf,
Cu privirea încă vie și cu sufletul în har,
Trec de ultima-ncercare, trec de ultimul hotar,
„Nu am timp să mă opresc, înaintea mea eu Îl zăresc.”

19. Căci în fața mea se vede Cel pe care L-am căutat,
Cel spre care, printre lacrimi și prin lume, am alergat.
Și cu fiecare pas pe care-l fac, mai aproape Îl zăresc,
Dar nu mă opresc din fugă, fiindcă încă mai doresc.

20. Nu tânjesc după o altă cale, nu doresc un alt liman,
Nu voiesc să mă oprească niciun glas și niciun plan.
Am fugit de-atâtea lucruri, dar spre El am alergat,
Și acum, când Îl zăresc, simt că totul a meritat.

21. Iar aceia care-n urmă mă chemau să mă opresc
Par departe, ca un nor ce-ncet încep să-l uit.
Nu mai aud decât chemarea Celui care m-a iubit,
Și repet pentru ultima dată: „Nu am timp, căci am sosit.”

22. Iar acum, când sunt aproape, nu mai vreau să fug nicicând,
Căci am găsit în El odihna după care-am fost flămând.
Și de lumea mă va striga, nu mai trebuie să-i răspund:
„Nu am timp să pierd iar drumul, când pe Domnul L-am găsit.”