Prietene, spune, nu simți uneori
dorința aprinsă spre ceruri să zbori?
În urmă-ți să laşi al pământului glob
ce-ncearcă, perfid, să te-nlănțuie rob?
O, nu vrei albastrul măreț, infinit să ți-l cucerești?
Să plutești fericit?
O, nu ai voi înspre soare să zbori,
în sus,
tot mai sus,
mai departe de nori?
Şi-n timp ce tu zbori spre o țară de vis
să vezi cum pământul dispare-n abis?
Să-l vezi cum se-afundă de vertiginos,
cum bezna-l atrage în jos...
tot mai jos...
Cum globul uriaş se tot face mai mic:
o minge,
un punct
și în urmă, nimic...

O, zboară, o, zboară spre cerul vrăjit...
Priveşte cât de minunat e gătit
cu lună şi stele şi soare măreț,
posedă pământul ceva mai de preț?
Ridică-te, dragule, sus...
tot mai sus,
spre Țara eternă te lasă condus,
din treaptă în treaptă,
înspre Infinit te-avântă! ...
Și-atuncea când te-a-nvăluit
lumina unică
- izvorul ei sfânt -
tu uită luminile de pe pământ...
Te smulge din clipa cea fărʼ de ieșire,
te-mbată de spațiu... de nemăriginire... Desprinde-te!
Liber şi descătuşat te-nalță,
te-nalță mereu,
necurmat,
Şi uită pământul cu tot ce-i meschin:
minciuni, lașităţi, egoismul hain.

Căci tot ce-i curat şi frumos și măreț
și face ca viața să aibe un preţ...
și schimbă urâtul făcându-l frumos...
și-un strigăt strident într-un sunet duios,
şi-opreşte un braţ care vrea să lovească
și-l face în dulci mângâieri să sfârșească...
şi poate-mblânzi o privire haină,
și-ți poate-apropia o fiinţă străină...
Iar vorbele rele ce vrei să rosteşti
le poate schimba în cântări îngereşti.
Zadarnic încerci pe pământ a afla!
Căci dacă pe toate le-ai înmănunchia,
un nume divin ai afla negreşit,
un nume de oameni întruna dorit...
Cunoști acest Nume ce zguduie firea?
Ascultă, ce dulce-i! Se cheamă:
IUBIREA!

De vrei s-o cunoști, te înalță spre cer.
Doar cerul deține întregu-i mister:
doar cerul e leagănul ei, dragul meu.
Iubirea e Însuși Isus... Dumnezeu!
Deci smulge credinţei aripile ei
şi-ncinge-te bine să zbori dacă vrei.

Te-nalţă pe aripi de vis tot mai sus,
acolo pe nori te aşteaptă Isus!
Acolo găsi-vei pe Tatăl Ceresc,
cetatea de aur şi-un cor îngeresc,
şi fraţii ce pentru credință-au murit
și-o viață eternă de nebiruit.

***

Şi vei mai găsi, strălucind ca un soare,
iubirea mea veşnică,
nemuritoare...

***

Prietene, spune,
nu simți uneori un dor nesfârșit
către ceruri să zbori?