„A pus în inima lor chiar și gândul veșniciei.”
Eclesiastul 3:11

Adam și Eva,
pomii,
Tigrul și Eufratul
erau totul.

Doar ei doi și Domnul
locuiau Grădina.

Apoi...

Schilozi de frumusețe,
izgoniți...

Ei doi,
noi toți,
eu...

Heruvimii
învârteau
săbiile de foc.

Duceam cu noi
pustiul,
dorul...

Cine, Doamne,
să-mi arate calea
printre săbiile de foc?

Pribeag,
cu ochii spre cer,
frământat de vânt,
lipit de noroi,
încotro s-o iau
ca să mă întorc?

De-ar putea lacrimile,
măcar ele,
să fie rouă
peste verdele pierdut.

Mi se tulbură duhul,
Doamne.
Se înfioară pământul.

Mormântul...
mormântul
e deschis.
E gol.

Tu, Doamne,
ne chemi,
ne aștepți pe toți
în Grădină.