1. Îmi duc mâna la ochi, dar voalul e legat,
Îl trag cu disperare, dar nodul n-a cedat.
Îl trag încă o dată, cu sufletul încordat,
Dar bezna mă cuprinde și totul pare uitat.

2. Aud foșnetul sub degete și-l simt cum mă strânge,
Îl caut cu răbdare, dar nodul nu se frânge.
Aș vrea să văd o rază, să o cuprind în mâini,
Să-i spun să nu mai plece, să stea cu mine zori.

3. Poate-i lumină-afară, poate-i un cer senin,
Poate că marea cântă și valurile vin.
Poate că iarba verde se îndoaie sub un vânt,
Dar cum să știu eu toate, când nu văd acest pământ?

4. Poate că norii trec acum, purtați ușor de vânt,
Și fiecare strop se-ntoarce pe pământ în adânc.
Poate că marea-i aproape, poate că-i doar un vis,
Poate că tot ce-aș vrea să văd în mintea mea s-a scris.

5. Poate ating nisipul, poate ating o floare,
Poate că apa-mi trece încet peste picioare.
Dar dacă nu văd nimic, cum știu ce am atins?
Cum știu că ceea ce simt nu-i doar un gând aprins?

6. Aud un ceas în taină și timpul trece greu,
Nu știu dacă e noapte sau dacă-i zi mereu.
Poate că soarele răsare și eu nu știu de el,
Poate că lumea-i plină de lumină, fără să o văd defel.

7. Mai fac un pas în beznă, apoi mă-opresc tăcut,
Nu știu de unde vin și nici unde-am să ajung.
Întind mâinile înainte, dar nu găsesc nimic,
Și parcă lumea-ntreagă se pierde într-un fenomen atomic.

8. Dacă nu văd cărarea, cum știu încotro merg?
Și dacă nu ești, Doamne, de cine să mă leg?
Oare trebuie să trec prin grea orbire zi de zi,
Să nu mai știu ce-i lumea și ce voi mai găsi?

9. Cum arată o frunză când cade dintr-un pom?
Cum arată marea, fără margini, fără om?
Cum arată cerul seara, când stelele apar?
Și cum arată lumina pe care n-o mai am?

10. Cum arată timpul care pleacă și nu mai vine?
Cum arată o zi pe care n-o pot vedea prin mine?
Poate că lumea trece, iar eu rămân pe loc,
Cu ochii strânși de voal și sufletul în foc.

11. Tu ai deschis ochii celor ce n-au văzut,
Ai ridicat din moarte pe cei ce au căzut.
Ai pus lumină-n suflet când totul s-a sfârșit
De ce-mi lași mie, Doamne, acest voal nesfârșit?

12. Ai făcut atâtea minuni și lumea le-a văzut,
Ai ridicat pe oameni din locul unde-au căzut.
Iar eu nu-Ți cer minunea să mă faci să văd din nou,
Ci doar să nu mă lași singură când drumul mi-e prea greu.

13. Nu-Ți cer să-mi dai lumina, nici voalul să-l desprinzi,
Ci doar să-mi fii aproape când pașii mi-i cuprinzi.
Căci dacă nu pot vedea nici drumul, nici zarea,
Învață-mă să merg doar ascultând chemarea.

14. Poate că Tu mă vezi chiar dacă eu nu văd,
Și știi ce este-n mine chiar când eu nu înțeleg.
Poate că acest întuneric nu-i ca să mă pierzi,
Ci ca să-nvăț să merg cu Tine chiar și când nu Te văd.

15. Și-atunci, în întuneric, o mână m-a cuprins,
N-a spus niciun cuvânt, nici întunericul nu l-a aprins.
M-a tras încet spre El, iar eu am mers tăcut
Nu știam unde mă duce, dar știam că-mi va fi scut.

16. Voalul încă-mi acoperă lumina din priviri,
Și mâna Lui poate mă poartă prin umbre și-amăgiri.
Poate că nu-i nevoie să văd ce va veni,
Când știu că merg cu Domnul, chiar și fără-a ști.

17. Și poate într-o zi, când nu voi mai putea,
Voalul va cădea singur și voi vedea lumina Sa.
Dar dacă nu va fi atunci și ochii-mi vor rămâne închiși,
Ține-mă de mână, Doamne, și du-mă unde ai promis.